Muzeul „Casă de Târgoveţ din secolele al XVIII-lea - al XIX-lea"

Muzeul de Artă Ploieşti îşi are originea în Pinacoteca Municipiului Ploieşti, înfiinţată în noiembrie 1931 în urma eforturilor consecvente ale unui grup de vază de intelectuali ploieşteni, între care avocatul, omul politic şi colecţionarul de artă Ion Ionescu-Quintus, arhitectul Toma T. Socolescu, istoricul Dumitru Munteanu-Râmnic, cu sprijinul autorităţilor locale şi în cadrul Aşezămintelor Culturale „Nicolae Iorga“. După Marea Unire din 1918, s-au luat numeroase măsuri, la scară naţională, pentru organizarea unei reţele de muzee specializate. Astfel, dispunând de o colecţie de artă românească din perioada clasică, modernă şi vizând achiziţii de la artiştii contemporani epocii respective, Pinacoteca Municipiului Ploieşti se alătura muzeelor de artă deja existente la acea dată, între care Muzeul Brukenthal, Pinacoteca Naţională, Muzeul „Theodor Aman“, Muzeul „Anastase Simu“, Muzeul „Toma Stelian“, pinacotecile din Cluj şi Iaşi etc. Evacuată în timpul celui de al doilea război mondial, Pinacoteca Municipiului Ploieşti se va reînfiinţa sub denumirea de Muzeul de Artă Ploieşti în anul 1955. În 1969, autorităţile atribuie Muzeului de Artă Ploieşti actualul sediu din Bulevardul Independenţei nr. 1, Palatul „Ghiţă Ionescu“, care a găzduit, după 1919, Prefectura Judeţului Prahova.   Monument de arhitectură de valoare naţională, înscrisă pe lista monumentelor istorice, clădirea este situată în centrul Municipiului Ploieşti, pe „Bulevardul Castanilor“ (deschis în 1881), şi face parte dintr-o rezervaţie arhitecturală ce poartă amprenta preocupărilor stilistice ale arhitecţilor români şi străini din ultimul pătrar al secolului al XIX-lea. Palatul a fost iniţial o reşedinţă particulară, compusă dintr-un corp central şi dependinţe, situate într-o incintă de mari proporţii, marcată de un gard sobru, în feronerie, ce poartă încă în medalioane iniţialele primului proprietar – omul politic şi bancherul Ghiţă Ionescu (1833-1898). Acesta îşi ridică şi îşi decorează casa în perioada 1885-1894, după planurile arhitectului român Leonida Negrescu, format la École des Beaux Arts din Paris şi profund marcat de personalitatea lui Charles Garnier (1825-1898), creatorul Operei Mari din Paris (1861) şi cel mai important reprezentant al stilului Second Empire. Clădirea are un exterior sobru, decorat cu importante piese de stucatură ce susţin ancadramentele ferestrelor şi ale celor două balcoane de pe faţada principală şi de pe latura de sud. Acoperişul este înalt, semănat cu hornuri în stil francez, şi a fost realizat iniţial din solzi de ardezie. Intrarea principală, surmontată de un fronton marcat de un mare hublou, este jalonată de două felinare supradimensionate, realizate în feronerie, cu motive decorative în acord cu împrejmuirea. Spaţiul interior se desfăşoară pe trei niveluri: demisol, parter şi etaj. Două scări din marmură albă marchează accesele: prima, din curte în holul principal de la parter, şi cea de-a doua, mult mai amplă, de la parter la etaj. Decoraţia interioară este în stilul neobaroc, cu influenţă şi realizare italiană. Coloanele, plăcile încastrate în pereţii holului central şi pe casa scării (realizate în stuco-marmură), plafoanele sălilor de la parter şi ale holului central (stucatură policromă şi aurită), frontoanele de deasupra uşilor de la parter şi capitelurile coloanelor (stucatură aurită de influenţă barocă) se datorează unor meşteri italieni. Doi dintre aceştia şi-au semnat şi datat lucrarea (1894), pe tamburul candelabrului de la casa scării, păstrându-li-se astfel numele: Elia şi Giaccomo din Friuli, Udine. Feroneria balustradei în două aripi a scării ce duce de la parter la etaj este lucrată în motivul rinceau-ului renascentist francez. Scara este marcată, de o parte şi de alta, de două (din cele patru existente iniţial) sculpturi de bronz, care asigură totodată şi iluminarea. Ele sunt reprezentări feminine, posibile alegorii ale orelor, şi aparţin marelui sculptor francez Albert-Ernest Carrier-Belleuse. Un important luminator asigură o vizibilitate spectaculoasă pentru holul de la etaj. Plafoanele acestuia şi cele de deasupra casei scării sunt pictate cu ghirlande şi medalioane reprezentând zeităţi romane. Palatul a păstrat sobele originale, cu cahle de Boemia, dintre care cea mai importantă este căminul monumental pe două niveluri, realizat în faianţă de Meissen, cu un medalion pictat reprezentând un castel de pe Rin. Clădirea a suferit, pe de o parte, diverse prefaceri de-a lungul timpului, şi, pe de alta, cutremurele din secolul al XX-lea i-au afectat structura de rezistenţă, ceea ce a impus laborioase lucrări de consolidare şi restaurare a decoraţiilor interioare şi exterioare. Ultima şi cea mai importantă lucrare de restaurare s-a încheiat în anul 2006.   Patrimoniul muzeului este alcătuit, în principal, din artă românească modernă şi contemporană (secolele al XIX-lea şi al XX-lea) şi este structurat pe colecţii: pictură, grafică, sculptură şi artă decorativă. Colecţia de pictură a debutat în 1931, îmbogăţindu-se, de-a lungul anilor, prin achiziţii şi donaţii (între care cea mai importantă este Donaţia Seulescu-Stere). Ea oferă o perspectivă amplă şi semnificativă asupra evoluţiei genului, stilurilor şi influenţelor europene asupra picturii româneşti de şevalet din ultimele două secole. Nu lipseşte aproape nici un autor important, de la anonimii începutului secolului al XIX-lea până la ultimele generaţii ale secolului al XX-lea. Nicolae Polcovnicul (1788-1842), Josef August Schoefft (1775-1850), Niccolo Livaditti (1804-1860), Constantin Daniel Rosenthal (1820-1851), Ion Negulici (1812-1851), Constantin Lecca (1807-1887), Mişu Popp (1827-1892), Gheorghe Tăttărescu (1820-1894) şi, desigur, Theodor Aman (1831-1891) sunt doar câţiva din cei mai reprezentativi artişti ai secolului al XIX-lea, prezenţi cu lucrări dintre cele mai valoroase. Nicolae Grigorescu (1838-1907) este, de asemenea, bine reprezentat în colecţia muzeului. Dintre lucrările lui se detaşează Cap de ţărancă – delicată tratare cu note impresioniste, ca şi Marină, cu un motiv din nordul Franţei. Ion Andreescu (1850-1882) este prezent cu lucrări precum Târg la Buzău, Ghiveciul cu garoafe, Margine de sat şi altele. Ştefan Luchian (1868-1916) este reprezentat printr-un Autoportret de tinereţe, databil în anul 1899 şi executat la Paris, dar şi prin peisaje de la Brebu, între care Crângul verde din 1912. Bine reprezentată este şi generaţia anilor ’30, prin lucrări de Theodor Pallady (1871-1956), Gheorghe Petraşcu (1872-1948), Jean Al. Steriadi (1880-1956), Nicolae Tonitza (1886-1940), Ştefan Dimitrescu (1886-1933), Francisc Şirato (1877-1953), Samuel Mützner (1884-1959), Rodica Maniu (1890-1958), Nicolae Dărăscu (1883-1959), Iosif Iser (1881-1958), la care se adaugă diferite generaţii de artişti contemporani, cum ar fi Corneliu Baba (1906-1998), Alexandru Ciucurencu (1903-1977), Ion Ţuculescu (1910-1962), Ion Pacea (1924-1999), Georgeta Năpăruş (1930-1997), Constantin Piliuţă (1929-2003), Ion Sălişteanu, Vasile Celmare, Vasile Grigore, Marius Cilievici, Viorel Mărgineanu, Ion Biţan şi mulţi alţii.   Un alt domeniu bine reprezentat în colecţiile Muzeului de Artă Ploieşti, cu lucrări aparţinând secolelor al XIX-lea şi al XX-lea, este genul graficii. Printre zonele de interes ale colecţiei de grafică de şevalet se numără cele 20 de desene pe calc, cu motive dobrogene, semnate de Nicolae Tonitza, provenind din atelierul Eugeniei Iftode. Există, de asemenea, numeroase desene şi crochiuri semnate de Jean Al. Steriadi, multe din ele reprezentându-i pe unii din contemporanii săi, precum pictorii Nicolae Dărăscu şi Iosif Iser. Se găsesc şi desene acuarelate, datorate lui Theodor Pallady, provenite din Colecţiile Yvonne Dinopol, Balcica şi Octav Măciucă, precum şi grafică satirică sau diverse compoziţii de Iosif Iser, provenind din Donaţia Elisabeta şi Mişu Weinberg. Se adaugă la acestea guaşe semnate de Lucian Grigorescu (1894-1956), Corneliu Baba şi mulţi alţii. Gravura şi grafica de multiplicare în general sunt, la rândul lor, bine reprezentate, de la gravuri de secolul al XIX-lea, aparţinându-i lui Theodor Aman, până la gravura contemporană a unor autori din ţară şi din afara graniţelor ei. Prin organizarea, după 1990, a Bienalei Internaţionale de Gravură Contemporană „Iosif Iser“, Muzeul de Artă Ploieşti şi-a îmbogăţit patrimoniul cu sute de lucrări ce ilustrează toate tehnicile de gravură, mai vechi sau mai noi, şi care reprezintă, prin autorii lor, toate cele cinci continente, reuşind să ofere astfel o imagine cuprinzătoare a gravurii internaţionale contemporane.   Colecţia de sculptură este mai puţin numeroasă, dar foarte valoroasă. Ea cuprinde lucrări reprezentative ale unora din cei mai importanţi sculptori români, precum Dimitrie Paciurea (1873-1932), Cornel Medrea (1888-1964), Oscar Han (1891-1976), Alexandru Călinescu (1889-1979), Ion Jalea (1887-1983), Constantin Baraschi (1902-1966) (prezent, între altele, cu două proiecte de monumente ecvestre inedite ale Regilor Carol I şi Ferdinand, Dumitru Măţăoanu (1888-1929), Gheorghe Tudor (1882-1944), Romul Ladea (1901-1970), Ion Irimescu (1903-2005) şi mulţi alţii.   Artele decorative sunt reprezentate prin lucrări de artă contemporană din ceramică şi sticlă, o colecţie de icoane pe sticlă din secolul al XIX-lea, dar şi prin valoroasa colecţie de tapiserie contemporană românească, ce cuprinde lucrări realizate de Ion şi Teodora Moisescu-Stendl, Geta Brătescu, Pavel Codiţă, Lena Constante, Petre şi Ritzi Iacobi, Ion Nicodim, Ileana Dăscălescu, Angela Ionilete, Ileana Balotă, Ana Lupaş, Liliana Anastasescu, Ovidiu Paştina, Cela Neamţu-Grigoraş, Mariana Grumăzescu-Voicu şi alţii.   În anul 2005, printr-o hotărâre a Consiliului Judeţean Prahova, forul tutelar al Muzeului Judeţean de Artă Prahova, din care fac parte Muzeul de Artă Ploieşti şi Muzeul Memorial „Nicolae Grigorescu“ Câmpina, instituţiei i-a fost atribuită denumirea de Muzeul Judeţean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus“, în onoarea celui mai important dintre ctitorii săi şi a familiei căreia i-a aparţinut clădirea-monument în care se află astăzi sediul muzeului.

La 24 septembrie 1952 Teatrului de Stat Ploiesti, sub directia lui Mihai Tulea, i se adauga o noua sectie, cea de Papusi. Sub denumirea de Teatrul de Papusi Ciufulici, acesta va prezenta la 25 septembrie 1952, doua premiere: Casuta din ulcior de M.Varadi si Povestea unui licurici de Ana Ionita si Gabi Teodorescu, in regia lui Titi Petripop. Actorii - papusari fusesera scolarizati in domeniu la Conservatorul Popular din Ploiesti, printr-un curs intensiv de manuire a papusilor si arta actorului. Dintre papusarii fondatori mentionam: Marcela Fenato, Elena Ivanescu. Iosefina Cuberski, Rica Baron, Coca Mantia, Tony Biro si Anghel Nastase. In 1953, cand la directia Teatrului de Stat Ploiesti vine Toma Caragiu, acesta ii va sprijini pe artistii papusari oferindu-le sansa de a-si desavarsi arta prin efectuarea a doua stagii de cursuri de specialitate sustinute la Teatrul "Tandarica" Bucuresti. Teatrului de Papusi ii lipsea insa o sala proprie de spectacole. O buna bucata de timp si-au desfasurat activitatea in Cinematograful "Corso", apoi in Cinematograful "Colorado" - cladire de patrimoniu construita intre anii 1839 - 1841, in stil neogotic austriac, fiind o copie de dimensiuni mai reduse a palatului de langa Trieste, al contelui Maximilian de Miramar.  Pe scena de aici s-au nascut adevarate spectacole de arta recunoscute de critica de specialitate si micii spectatori. Incepand cu mai  2017, Teatrul pentru copii Ciufulici beneficiaza de o sala proprie, situata la adresa Bulevardul Independentei nr.14, iar de la data de 1 mai 2018, noua denumire a sectiei este Teatrul de Animatie pentru copii si tineret Imaginario.

Filarmonica“Paul Constantinescu“ este una dintre cele mai prestigioase instutuții de cultură din România. Recunoscută pe plan național și internațional datorită calităților profesionale ale orchestrei dovedite cu prilejul reprezentațiilor acesteia care sunt apreciate întotdeauna de câtre public și presa de specialitate, s-a înființat în anul 1952 din inițiativa unui grup de iubitori ai muzicii simfonice, sub denumirea de Orchestra Simfonică “Ciprian Porumbescu”. În anul 1960 devine “Filarmonica de Stat Ploiești” prin unificarea într-o singură instituție de concerte a Orchestrei Simfonice “Ciprian Porumbescu” cu “Orchestra populară Flacăra Prahovei”, înființată în 1947. Datorită muncii neobosite a unor oameni de cultură precum Ion Baciu, N. C. Debie, Al. I. Bădulescu, care au înțeles importanța pe care muzica cultă urma să o aibă în viața spirituală a județului Prahova chiar într-o perioadă în care activitatea culturală era la începuturi, Filarmonica ploieșteană a evoluat rapid: au fost angajați instrumentiști foarte buni, cu studii de specialitate, au fost abordate repertorii solicitante care promovau muzica românească și simfonică în general. Au urmat turnee în străinătate: Italia, Germania, Franța, Belgia, Spania, Grecia, Cehoslovacia, etc. și primele înregistrări la casa de discuri Electrecord, în anul 1967, sub bagheta dirijorului George Petrescu. Între anii 1970-1977, Orchestra simfonică din Ploiești a imprimat, din creația muzicală românească, pentru postul național de radio 28 de piese, iar din reperoriul univerasal, cinci lucrări de referință din creația compozitorilor P.I.Ceaikovski, G. Mahler și A. Honegger . Activitatea de imprimări pentru postul național de radio a continuat până în anul 1990, aceasta reprezentând și una dintre sursele de autofinanțare ale Orchestrei, care între anii 1984 - 1989, împreună cu celelalte instituții de spectacole și concerte din țară, în urma unei dispoziții, a fost obligată să obțină, din venituri proprii, 84-86% din bugetul anual de venituri și cheltuieli. La evoluția fabuloasă a Orchestrei Simfonice au contribuit marile personalități invitate la pupitrul dirijoral printre care amintim: Ion Baciu, Mircea Basarab, Ludovic Bacs, Horia Andreescu, Cristian Mandeal, Cristian Brâncuși, Emanuel Elenescu, Ovidiu Bălan, Petre Zbârcea, Paul Popescu, Pietro Argento (Italia), Woss Kurt ( Austria), Walter Horst (Germania), etc. și soliștii de talie mondială români, din Europa, Asia și cele două Americi precum: Ion Voicu, Ștefan Gheorghiu, Ștefan Ruha, Daniel Podlovski, Ludovic Spiess, Silvia Voinea, Arta Florescu, Pavel Kogan, Aldo Ciccolini, Nina Cogan, Li Min Cean, etc. În ziua de 27 aprilie 1993, cu ocazia împlinirii a 40 de ani de la înființare, Ministerul Culturii și Consiliul Județean Prahova au hotărât ca Filarmonica de Stat Ploiești să poarte numele ilustrului compozitor, cel care a contribuit enorm la zestrea culturală a orașului prin creația sa, Paul Constantinescu, ce tocmai împlinise 50 de ani. Foarte impresionat de eveniment, compozitorul a oferit forurilor culturale județene una dintre cele mai importante lucrări ale sale, “Simfonia ploieșteană”, ce descrie Ploieștiul prin imagini sonore semnificative, operă ce a fost interpretată în primă audiție de Orchestra Simfonică sub bagheta ilustrului Ion Baciu, în prezența autorului, în ziua de 30 septembrie 1961. Cu ocazia comemorării a trei ani de la trecere în neființă a șefului de orchestră Ion Baciu ce a condus Orchestra Simfonică la un nivel la care poate concura cu orice orchestră profesionistă din țară și nu numai, Sala de Concerte a Filarmonicii a devenit, din anul 1998, Sala de Concerte “Ion Baciu”. În prezent, Orchestra Simfonică a Filarmonicii “Paul Constantinescu” se bucură de reprezentații cu succes, fie că este vorba de scena Sălii de Concerte “Ion Baciu”, spațiu neconvențional sau festivaluri la care participă, invitată sau în calitate de gazdă. Se acordă o importanță deosebită pentru organizarea concertelor educative și acțiunilor ce au în prim plan cultivarea gustului pentru muzica cultă la copiii ce nu studiază în școli de profil, iar pentru tinerii interpreți, dirijori, artiști la început de carieră, Filarmonica a demarat câteva proiecte pentru încurajarea și promovarea acestora, asigurându-se un natural schimb de generații din ce în ce mai pregătite pentru scenă. Colaborarea Orchestrei Simfonice cu mari dirijori și soliști, ce sunt prezenți pe marile scene ale lumii, laureați ai unor Concursuri Internaționale, reprezintă o preocupare majoră și continuă a conducerii Instituției de Cultură; astfel pe scena Filarmonicii “Paul Constantinescu” au evoluat nume mari ale muzicii clasice din întreaga lume: pianistul Josu de Solaun, câștigătorul Concursului Internațional “George Enescu”- secțiunea pian, ediția 2014, violonistul Ștefan Tarara , câștigătorul Concursului Internațional “George Enescu”- secțiunea vioară, ediția 2014 și al premiului I la Concursul Internațional de vioară “R.Lipizer” (2011), unde a fost acompaniat în finala concursului chiar de Orchestra Simfonică a Filarmonicii “ Paul Constantinescu” , acesta fiind ani la rând orchestra oficială a Concursului, sub bagheta maestrului Ovidiu Bălan, dirijor onorific al Filarmonicii, violonistul Răzvan Stoica, cotat drept cel mai bun violonist din Europa cu vârsta până în 29 de ani, câștigătorul New Talent -Bratislava și al dreptului de a cânta pe o vioară Stradivarius ce datează din 1729, violoncelistul Rodin Moldovan, prim violoncelist al Orchestrei MDR- Leipzig, violoniștii Alexandru Tomescu, Gabriel Croitoru, Bogdan Zvorișteanu, dirijori ca Walter Hilgers, ce deține și titlul de Director Artistic onorific al Filarmonicii ploieștene, Horia Andreescu, Gabriel Bebeșelea, Tiberiu Soare, etc. Filarmonica se bucura de artisti profesioniști cu inima deschisă. Printre personalitățile cu care Filarmonica ploieșteană se mândrește cu adevărat sunt Maestrul Radu Postavaru - dirijor principal al Orchestrei Simfonice - un om care reușește cu fiecare concert al său să dea plus valoare orchestrei simfonice și Gabriel Croitoru - unul dintre cei mai buni violoniști pe care România i-a dat acestei lumi - drept dovadă și faptul că acesta cântă pe vioara Guarneri a marelui G. Enescu

Infiintata in mai 1957, ca sectie a Teatrului "Toma Caragiu" Ploiesti, la initiativa lui Toma Caragiu - director si a unei echipe de creatori, Sandu Anastasescu, umorist-textier, Alexe Marcovici, actor-regizor si Nelu Danielescu, compozitor-dirijor, Estrada, cum se numea atunci, a aparut ca expresie a unui gest cultural indelung premeditat de forte artistice latente, care doreau sa se exprime si in genul revuistic. Drept urmare, Toma Caragiu a inclus in repertoriul propriu-zis, inca din primele stagiuni, spectacole de Revista. La 15 aprilie 1957 administratia locala si-a dat acordul pentru infiintarea unei sectii de Estrada, repartizand, provizoriu, drept sediu, Gradina de vara din centrul orasului. Premiera inaugurala Mistere la Estrada are loc la 3 iulie 1957. In 1959 Gradina de vara cade victima febrei demolarilor. Estrada primeste un sediu propriu pe Bulevardul Independentei, cladire ce a intrat imediat in reparatii capitale. Pe 18 iunie 1960 se prezinta concertul-spectacol inaugural De la mine din Ploiesti. Desi modest si slab dotat tehnic, acest sediu a fost martorul unor cutezatoare manifestari de arta. Aici s-a dezlantuit forta creatoare a colectivului artistic care, din 1967 functioneaza pe aceeasi scena cu Drama. Dupa peste 60 de ani de existenta, „Majestic" se prezinta acum cu un bilant cuprinzator de succese, cu un statut de veritabila institutie de arta si cultura, in care dominantele cardinale au fost si raman spiritul de echipa, exigenta si competenta, bunul gust si performanta. Spectacolele Teatrului de Revista "Majestic", au fost distinse, de-a lungul timpului, cu numeroase premii colective si individuale la Festivalul - Concurs al Teatrelor de Revista din Romania - Constanta, organizat anual pana in anul 2000, si au situat trupa ploiesteana, adevarata deschizatoare de drum in abordarea music-hall-ului, pe primul loc in topul teatrelor muzicale din tara.

Teatrul „Toma Caragiu” Ploieşti, cu o istorie de peste 70 de ani, creează şi promovează spectacole de teatru de înaltă valoare artistică, menite să inspire şi să aducă bucurie spectatorilor. Teatrul Dramatic oferă spectacole care încearcă să vină în întâmpinarea diversităţii aşteptărilor comunităţii.  Misiunea Teatrului „Toma Caragiu” Ploieşti, în calitatea sa de instituţie publică de spectacole, subvenționată de Primăria Municipiului Ploiești, este de a oferi spectatorilor o diversitate de piese de teatru din repertoriul românesc şi universal, clasic şi contemporan, având ca scop excelenţa artistică, plecând de la valoarea şi tradiţia şcolii româneşti de teatru, cu intenţia de a prospecta şi curentele teatrale contemporane.

Palatul Culturii este cea mai impunătoare dintre clădirile mai vechi ale municipiului.  Lucrările începute înaintea primului război mondial, s-au întrerupt în timpul războiului și au fost finalizate la începutul anilor '30. Edificiul a fost inaugurat in prezenta regelui Carol al II-lea, la 26 noiembrie 1933. Este o clădire masiva, monumentală, cu un mare corp central si doua aripi principale, care îl întretaie aproape de capete. Are un demisol, un parter și un etaj foarte înalt și un altul ceva mai scund. Construit în stil neoclasic francez, palatul impresionează prin unitate de stil, prin simetrie și echilibru, ca si prin varietatea cu care sunt tratate cele patru registre ale fațadei. Deosebit de reușită este intrarea principala, aflata la nivelul primului etaj, pe partea sudica a corpului central. Accesul este permis de un povarnis carosabil cu doua variante și de treptele largi ale unei scări monumentale. O colonadă puternică încadrează cele trei uși masive. În interior, parterul și primul etaj cuprindeau câteva mari săli de ședințe, unele dintre ele cu lambriuri de lemn și cu plafoane casetate. Mai este de amintit un vast hol care cuprinde o bună parte a etajului I, în înălțime și etajul al doilea. Acesta are coloane masive si este luminat prin plafon. Holul, in trecut "sala a pașilor pierduți", constituie în prezent cel mai bun spațiu expozițional al orașului. În anii 1951-1953, clădirea a fost destinată Palatului Culturii, dar cu șase ani in urma, o parte din aripa estica a fost afectată nou înființatei Curți de Apel Ploiești. Renovat serios în urma cutremurului din 1977, palatul își menține nealterata forma inițială și adăpostește o serie de instituții cultural artistice de mare preț: Muzeul Județean de Biologie Umană, Muzeul de Etnografie, Școala de Arte . *sursă foto *sursă text