09:00 - 17:00
Închis
09:00 - 17:00
Închis
Despre
Muzeul de Artă Ploieşti îşi are originea în Pinacoteca Municipiului Ploieşti, înfiinţată în noiembrie 1931 în urma eforturilor consecvente ale unui grup de vază de intelectuali ploieşteni, între care avocatul, omul politic şi colecţionarul de artă Ion Ionescu-Quintus, arhitectul Toma T. Socolescu, istoricul Dumitru Munteanu-Râmnic, cu sprijinul autorităţilor locale şi în cadrul Aşezămintelor Culturale „Nicolae Iorga“.
După Marea Unire din 1918, s-au luat numeroase măsuri, la scară naţională, pentru organizarea unei reţele de muzee specializate. Astfel, dispunând de o colecţie de artă românească din perioada clasică, modernă şi vizând achiziţii de la artiştii contemporani epocii respective, Pinacoteca Municipiului Ploieşti se alătura muzeelor de artă deja existente la acea dată, între care Muzeul Brukenthal, Pinacoteca Naţională, Muzeul „Theodor Aman“, Muzeul „Anastase Simu“, Muzeul „Toma Stelian“, pinacotecile din Cluj şi Iaşi etc.
Evacuată în timpul celui de al doilea război mondial, Pinacoteca Municipiului Ploieşti se va reînfiinţa sub denumirea de Muzeul de Artă Ploieşti în anul 1955.
În 1969, autorităţile atribuie Muzeului de Artă Ploieşti actualul sediu din Bulevardul Independenţei nr. 1, Palatul „Ghiţă Ionescu“, care a găzduit, după 1919, Prefectura Judeţului Prahova.
Monument de arhitectură de valoare naţională, înscrisă pe lista monumentelor istorice, clădirea este situată în centrul Municipiului Ploieşti, pe „Bulevardul Castanilor“ (deschis în 1881), şi face parte dintr-o rezervaţie arhitecturală ce poartă amprenta preocupărilor stilistice ale arhitecţilor români şi străini din ultimul pătrar al secolului al XIX-lea.
Palatul a fost iniţial o reşedinţă particulară, compusă dintr-un corp central şi dependinţe, situate într-o incintă de mari proporţii, marcată de un gard sobru, în feronerie, ce poartă încă în medalioane iniţialele primului proprietar – omul politic şi bancherul Ghiţă Ionescu (1833-1898). Acesta îşi ridică şi îşi decorează casa în perioada 1885-1894, după planurile arhitectului român Leonida Negrescu, format la École des Beaux Arts din Paris şi profund marcat de personalitatea lui Charles Garnier (1825-1898), creatorul Operei Mari din Paris (1861) şi cel mai important reprezentant al stilului Second Empire.
Clădirea are un exterior sobru, decorat cu importante piese de stucatură ce susţin ancadramentele ferestrelor şi ale celor două balcoane de pe faţada principală şi de pe latura de sud. Acoperişul este înalt, semănat cu hornuri în stil francez, şi a fost realizat iniţial din solzi de ardezie. Intrarea principală, surmontată de un fronton marcat de un mare hublou, este jalonată de două felinare supradimensionate, realizate în feronerie, cu motive decorative în acord cu împrejmuirea.
Spaţiul interior se desfăşoară pe trei niveluri: demisol, parter şi etaj. Două scări din marmură albă marchează accesele: prima, din curte în holul principal de la parter, şi cea de-a doua, mult mai amplă, de la parter la etaj. Decoraţia interioară este în stilul neobaroc, cu influenţă şi realizare italiană. Coloanele, plăcile încastrate în pereţii holului central şi pe casa scării (realizate în stuco-marmură), plafoanele sălilor de la parter şi ale holului central (stucatură policromă şi aurită), frontoanele de deasupra uşilor de la parter şi capitelurile coloanelor (stucatură aurită de influenţă barocă) se datorează unor meşteri italieni. Doi dintre aceştia şi-au semnat şi datat lucrarea (1894), pe tamburul candelabrului de la casa scării, păstrându-li-se astfel numele: Elia şi Giaccomo din Friuli, Udine. Feroneria balustradei în două aripi a scării ce duce de la parter la etaj este lucrată în motivul rinceau-ului renascentist francez. Scara este marcată, de o parte şi de alta, de două (din cele patru existente iniţial) sculpturi de bronz, care asigură totodată şi iluminarea. Ele sunt reprezentări feminine, posibile alegorii ale orelor, şi aparţin marelui sculptor francez Albert-Ernest Carrier-Belleuse. Un important luminator asigură o vizibilitate spectaculoasă pentru holul de la etaj. Plafoanele acestuia şi cele de deasupra casei scării sunt pictate cu ghirlande şi medalioane reprezentând zeităţi romane.
Palatul a păstrat sobele originale, cu cahle de Boemia, dintre care cea mai importantă este căminul monumental pe două niveluri, realizat în faianţă de Meissen, cu un medalion pictat reprezentând un castel de pe Rin.
Clădirea a suferit, pe de o parte, diverse prefaceri de-a lungul timpului, şi, pe de alta, cutremurele din secolul al XX-lea i-au afectat structura de rezistenţă, ceea ce a impus laborioase lucrări de consolidare şi restaurare a decoraţiilor interioare şi exterioare. Ultima şi cea mai importantă lucrare de restaurare s-a încheiat în anul 2006.
Patrimoniul muzeului este alcătuit, în principal, din artă românească modernă şi contemporană (secolele al XIX-lea şi al XX-lea) şi este structurat pe colecţii: pictură, grafică, sculptură şi artă decorativă.
Colecţia de pictură a debutat în 1931, îmbogăţindu-se, de-a lungul anilor, prin achiziţii şi donaţii (între care cea mai importantă este Donaţia Seulescu-Stere). Ea oferă o perspectivă amplă şi semnificativă asupra evoluţiei genului, stilurilor şi influenţelor europene asupra picturii româneşti de şevalet din ultimele două secole. Nu lipseşte aproape nici un autor important, de la anonimii începutului secolului al XIX-lea până la ultimele generaţii ale secolului al XX-lea.
Nicolae Polcovnicul (1788-1842), Josef August Schoefft (1775-1850), Niccolo Livaditti (1804-1860), Constantin Daniel Rosenthal (1820-1851), Ion Negulici (1812-1851), Constantin Lecca (1807-1887), Mişu Popp (1827-1892), Gheorghe Tăttărescu (1820-1894) şi, desigur, Theodor Aman (1831-1891) sunt doar câţiva din cei mai reprezentativi artişti ai secolului al XIX-lea, prezenţi cu lucrări dintre cele mai valoroase.
Nicolae Grigorescu (1838-1907) este, de asemenea, bine reprezentat în colecţia muzeului. Dintre lucrările lui se detaşează Cap de ţărancă – delicată tratare cu note impresioniste, ca şi Marină, cu un motiv din nordul Franţei.
Ion Andreescu (1850-1882) este prezent cu lucrări precum Târg la Buzău, Ghiveciul cu garoafe, Margine de sat şi altele.
Ştefan Luchian (1868-1916) este reprezentat printr-un Autoportret de tinereţe, databil în anul 1899 şi executat la Paris, dar şi prin peisaje de la Brebu, între care Crângul verde din 1912.
Bine reprezentată este şi generaţia anilor ’30, prin lucrări de Theodor Pallady (1871-1956), Gheorghe Petraşcu (1872-1948), Jean Al. Steriadi (1880-1956), Nicolae Tonitza (1886-1940), Ştefan Dimitrescu (1886-1933), Francisc Şirato (1877-1953), Samuel Mützner (1884-1959), Rodica Maniu (1890-1958), Nicolae Dărăscu (1883-1959), Iosif Iser (1881-1958), la care se adaugă diferite generaţii de artişti contemporani, cum ar fi Corneliu Baba (1906-1998), Alexandru Ciucurencu (1903-1977), Ion Ţuculescu (1910-1962), Ion Pacea (1924-1999), Georgeta Năpăruş (1930-1997), Constantin Piliuţă (1929-2003), Ion Sălişteanu, Vasile Celmare, Vasile Grigore, Marius Cilievici, Viorel Mărgineanu, Ion Biţan şi mulţi alţii.
Un alt domeniu bine reprezentat în colecţiile Muzeului de Artă Ploieşti, cu lucrări aparţinând secolelor al XIX-lea şi al XX-lea, este genul graficii.
Printre zonele de interes ale colecţiei de grafică de şevalet se numără cele 20 de desene pe calc, cu motive dobrogene, semnate de Nicolae Tonitza, provenind din atelierul Eugeniei Iftode. Există, de asemenea, numeroase desene şi crochiuri semnate de Jean Al. Steriadi, multe din ele reprezentându-i pe unii din contemporanii săi, precum pictorii Nicolae Dărăscu şi Iosif Iser. Se găsesc şi desene acuarelate, datorate lui Theodor Pallady, provenite din Colecţiile Yvonne Dinopol, Balcica şi Octav Măciucă, precum şi grafică satirică sau diverse compoziţii de Iosif Iser, provenind din Donaţia Elisabeta şi Mişu Weinberg. Se adaugă la acestea guaşe semnate de Lucian Grigorescu (1894-1956), Corneliu Baba şi mulţi alţii.
Gravura şi grafica de multiplicare în general sunt, la rândul lor, bine reprezentate, de la gravuri de secolul al XIX-lea, aparţinându-i lui Theodor Aman, până la gravura contemporană a unor autori din ţară şi din afara graniţelor ei. Prin organizarea, după 1990, a Bienalei Internaţionale de Gravură Contemporană „Iosif Iser“, Muzeul de Artă Ploieşti şi-a îmbogăţit patrimoniul cu sute de lucrări ce ilustrează toate tehnicile de gravură, mai vechi sau mai noi, şi care reprezintă, prin autorii lor, toate cele cinci continente, reuşind să ofere astfel o imagine cuprinzătoare a gravurii internaţionale contemporane.
Colecţia de sculptură este mai puţin numeroasă, dar foarte valoroasă. Ea cuprinde lucrări reprezentative ale unora din cei mai importanţi sculptori români, precum Dimitrie Paciurea (1873-1932), Cornel Medrea (1888-1964), Oscar Han (1891-1976), Alexandru Călinescu (1889-1979), Ion Jalea (1887-1983), Constantin Baraschi (1902-1966) (prezent, între altele, cu două proiecte de monumente ecvestre inedite ale Regilor Carol I şi Ferdinand, Dumitru Măţăoanu (1888-1929), Gheorghe Tudor (1882-1944), Romul Ladea (1901-1970), Ion Irimescu (1903-2005) şi mulţi alţii.
Artele decorative sunt reprezentate prin lucrări de artă contemporană din ceramică şi sticlă, o colecţie de icoane pe sticlă din secolul al XIX-lea, dar şi prin valoroasa colecţie de tapiserie contemporană românească, ce cuprinde lucrări realizate de Ion şi Teodora Moisescu-Stendl, Geta Brătescu, Pavel Codiţă, Lena Constante, Petre şi Ritzi Iacobi, Ion Nicodim, Ileana Dăscălescu, Angela Ionilete, Ileana Balotă, Ana Lupaş, Liliana Anastasescu, Ovidiu Paştina, Cela Neamţu-Grigoraş, Mariana Grumăzescu-Voicu şi alţii.
În anul 2005, printr-o hotărâre a Consiliului Judeţean Prahova, forul tutelar al Muzeului Judeţean de Artă Prahova, din care fac parte Muzeul de Artă Ploieşti şi Muzeul Memorial „Nicolae Grigorescu“ Câmpina, instituţiei i-a fost atribuită denumirea de Muzeul Judeţean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus“, în onoarea celui mai important dintre ctitorii săi şi a familiei căreia i-a aparţinut clădirea-monument în care se află astăzi sediul muzeului.
Cultură
Muzeu
Evenimente ce urmează
