Parcul Toma Socolescu- zona Halele Centrale Situat în zona centrală a Ploieștiului, parcul poartă numele celebrului arhitect Toma Socolescu și se numără printre cele mai căutate zone verzi ale municipiului. Parcul este alcătuit din perimetre verzi încadrate de alei pe care sunt amplasate mai multe bănci. Suprafețele gazonate sunt populate cu diverse specii de flori, arbori și arbuști.
Este situat în zona aferentă Gării de Vest a municipiului și a fost amenajat, în anul 2008, în urma consultării mai multor tineri arhitecți în cadrul unui proiect național intitulat ”Parcurile Viitorului”.
Finanțarea proiectului a fost suportată de către compania OMV Petrom.
Parcul are forma unei locomotive și se încadrează perfect în ambientul zonei, prin originalitatea temei și conceptul amenajărilor: lac artificial, băncuțe pentru odihnă și relaxare, locuri de joacă, perimetre fitness, fântâni arteziene, piste de role, zone destinate animalelor de companie, toate acestea încadrate de peluze de verdeață, arbori și flori.
Parcul Memorial „Constantin Stere” este aflat la 3 km de marginea estică a Ploieștiului, pe malul stâng al Teleajenului, Parcul Memorial „Constantin Stere” este o oază de liniște și relaxare pentru toți cei care poposesc aici.
Nu mulți sunt cei care știu că, la începutul secolului al XX-lea, acest domeniu (împreună cu conacul transformat în muzeu) a aparținut Anei , soția marelui patriot basarabean Constantin Stere.
Parcul Memorial Constantin Stere din Ploieşti vă aşteaptă în fiecare zi pentru a vă relaxa alături de cei dragi într-un cadru autentic şi natural.