Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a premiat Municipiul Ploiești pentru implementarea a trei proiecte inedite dedicate tinerilor.

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a premiat Municipiul Ploiești pentru implementarea a trei proiecte inedite dedicate tinerilor.

23 Octombrie, 09:05
Comunicate de presă

Reamintim că, la finele săptămânii trecute, municipiul nostru a găzduit Gala Tineretului din România

Ajuns la cea de-a IX-a ediție, evenimentul a fost organizat de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse în parteneriat cu Casa de Cultură a Studenților Ploiești, sub sloganul „Tinerii de azi, liderii de mâine!”, în Ploiești – Capitala Tineretului din România 2024

Pe lista câștigătorilor ediției a IX-a a Galei Tineretului din România, Ploiești, 2024, se numără și trei proiecte desfășurate în Ploiești. 

Astfel, în cadrul acestui important eveniment dedicat tinerilor din România, ministrul de resort, doamna Natalia-Elena Intotero, a acordat trei diplome Municipiului Ploiești prin care au fost apreciate și recunoscute trei programe de succes implementate în orașul nostru.

            Cele trei proiecte derulate de Municipiul Ploiești au avut un impact direct asupra comunității locale de tineri, prin crearea unui spațiu urban dinamic și constructiv, menit să le ofere acestora șansa de a conștientiza resursele personale și educative de care dispun, pentru a-și dezvolta, pe viitor, capacitatea de a acționa strategic în direcția unei schimbări pozitive pe care și-o doresc la nivelul comunităților în care trăiesc.   

·         Locul I la categoria Educație non-formală

Fundația Județeană pentru Tineret Prahova – Proiect: LET’S PLAY Festival

Festivalul „LET’S PLAY” a adus împreună tinerii din comunitate pentru a participa la activități de învățare prin joc și metode interactive, promovând educația non-formală ca instrument de dezvoltare personală. Acest proiect a fost despre împuternicirea tinerilor de a face schimbări în comunitate, iar tinerii voluntari ai Fundației Județene pentru Tineret Prahova (FJT) au fost direct implicați în organizarea evenimentului, devenind facilitatori de ateliere și jocuri dedicate tinerilor și copiilor. 

Evenimentul a reușit să creeze un mediu dinamic și atractiv, în care tinerii au explorat noi metode de învățare și au dezvoltat noi abilități.

·         Locul III la categoria Incluziune socială

Fundația Județeană pentru Tineret Prahova – Proiect: Urban Street Art Festival

Desfășurat sub coordonarea lui Alex Iliescu și Ștefaniei Tătaru, doi tineri talentați, lucrători de tineret ai FJT Prahova, proiectul a fost recunoscut pentru impactul său în integrarea și promovarea tinerilor din comunitate prin arta urbană. Proiectul a folosit muzica, graffiti și arta stradală ca mijloc de exprimare și incluziune, reunind tineri cu diverse origini sociale într-un efort comun de a transforma orașul într-unul mai colorat. Tineri din medii diverse au avut ocazia să își folosească talentul artistic pentru a transforma spații urbane și a transmite mesaje de unitate și solidaritate în comunitate, sub sloganul Ploiești #LetsPLAY.

Totodată, a fost premiat și proiectul „Casa Tineretului Ploiești”, implementat de Asociația Eurospirit, care a câștigat Locul I la categoria Centre de tineret.

Asociația Eurospirit – Proiect: Casa Tineretului Ploiești

Acest proiect a răspuns celei mai mari nevoie a tinerilor din Ploiești și a oferit acestora un spațiu dedicat pentru dezvoltarea lor personală și profesională, contribuind la crearea unui mediu propice pentru educație și implicare civică. „Casa Tineretului din Ploiești” a devenit un punct de referință pentru activitățile destinate tinerilor din oraș, iar de curând aceasta a trecut printr-un proces de rebranding, astfel că, în prezent, proiectul poartă numele de ZBOR Hub Ploiești, un loc de explorare pentru tineri, unde aceștia își pot deschide larg aripile. 

Primăria Municipiului Ploiești, Fundația Județeană pentru Tineret Prahova și Asociația Eurospirit au fost parteneri activi în implementarea cu succes a acestor proiecte de susținere a dezvoltării tinerilor la nivelul comunității ploieștene. 
 
DIRECȚIA COMUNICARE, RELAȚII PUBLICE ȘI SITUAȚII DE URGENȚĂ

Primăria Municipiului Ploiești

Alte Știri

🎨 Pictorul ploieștean Matei Iordan a fost desemnat câștigător în cadrul Salonului de Toamnă al Uniunii Artiștilor Plastici!

🎨 Pictorul ploieștean Matei Iordan a fost desemnat câștigător în cadrul Salonului de Toamnă al Uniunii Artiștilor Plastici!

Comunicate de presă

⛔ Restricționări rutiere în zona stadionului Ilie Oană, duminică, 24 noiembrie!

⛔ Restricționări rutiere în zona stadionului Ilie Oană, duminică, 24 noiembrie!

Comunicate de presă

🤖 Nu unul, ci două evenimente de amploare dedicate roboticii! 🌟

🤖 Nu unul, ci două evenimente de amploare dedicate roboticii! 🌟

Comunicate de presă