Primăria Municipiului Ploiești este cuprinsă, treptat, de spiritul sărbătorilor de iarnă, odată cu sosirea colindătorilor, care ne aduc bucurie, voie bună și frumoase urări pentru întreaga comunitate.
Respectând tradiția anilor precedenți, municipalitatea ploieșteană este gazdă a colindătorilor, în această săptămână, premergătoare Sfintei Sărbători a Nașterii Domnului.
Cu colinde tradiționale și multă căldură sufletească, oaspeții noștri au reamintit tuturor cât de importante sunt obiceiurile care ne adună și ne apropie unii de alții, în această perioadă specială a anului.
Le mulțumim colindătorilor Colegiului Național Pedagogic “Regina Maria” și ai Școlilor Gimnaziale “I.A. Bassarabescu” și “Nicolae Bălcescu” pentru momentele prețioase oferite în prag de Crăciun și Anul Nou!
Săptămâna aceasta, zeci de copii din unitățile de învățământ ploieștene vor sosi în sediul municipalității unde, într-o atmosfera plină de sărbătoare, tradiție și spiritualitate, vor colinda angajații din cadrul administrației publice locale.
DIRECȚIA COMUNICARE, RELAȚII PUBLICE ȘI SITUAȚII DE URGENȚĂ
Primăria Municipiului Ploiești
Alte Știri
Comisia Municipală pentru Transport și Siguranța Circulației a hotărât prelungirea blocării accesului la locurile de parcare de pe str. Erou Moldoveanu Marian
Comunicate de presă
Pornim modernizarea rețelei de termoficare a Ploieștiului.
Comunicate de presă
Moș Crăciun a sosit cu desaga plină la Atelierele de creație ale municipalității!