Primăria Municipiului Ploiești demarează, astăzi, lucrări de dezinsecție în spațiile publice din oraș.

Primăria Municipiului Ploiești demarează, astăzi, lucrări de dezinsecție în spațiile publice din oraș.

10 Iulie, 15:49
Comunicate de presă

Activitățile de dezinsecție și combatere țânțari se vor executa până în data de 25 iulie a.c., pe suprafața străzilor și la nivelul zonelor verzi din oraș, de către operatorul S.C. Coral Impex S.R.L., conform planului de acțiune agreat cu primăria.
 

Zonele vizate pentru dezinsecție
ü  parcuri; 
ü  spații verzi;
ü  aliniamente stradale; 
ü  spațiile exterioare ale unităților de învățământ, instituțiilor publice și unităților sanitare; 
ü  la nivelul căminelor și canalelor aferente rețelelor edilitare din proprietatea Municipiului Ploiești.
 
Echipele operatorului vor acționa, în schimburi, pe domeniului public. Substanța insecticidă utilizată pentru tratamentele de dezinsecție este: Cymina Super.
Tratamentele de dezinsecție se desfășoară de la sol de către agenți DDD, calificați și instruiți, în conformitate cu toate prevederile legale în vigoare.

Activitățile de dezinsecție se vor efectua pe perioada zilei, în intervalul orar 05.30-10.30. Dezinsecția se va realiza în 10 sectoare principale ale orașului de către echipele S.C. Coral Impex S.R.L., cu utilaje generatoare de ceață rece sau caldă, tip atomizor, respectiv tip pulsfog.
De asemenea, lucrările de dezinsecție se vor derula și pe perioada nopții, în intervalul orar 22.30-04.30, pe străzile secundare din municipiul nostru. Tratamentele vor fi aplicate în spații deschise, pe aliniamente stradale. Se va acționa concomitent, în 10 sectoare, cu utilaje de mare capacitate, generatoare de ceață rece și caldă, montate pe autovehicule. 

În acest context, adresăm rugămintea ca, în perioada menționată, să fie luate toate măsurile care se impun în vederea protejării familiilor de albine din municipiu, în caz contrar autoritatea publică locală și operatorul de specialitate vor fi absolvite de orice responsabilitate. 
 

Totodată, precizăm că, în cazul condițiilor meteorologice nefavorabile, activitățile de dezinsecție vor fi reprogramate. 
 
DIRECȚIA COMUNICARE, RELAȚII PUBLICE ȘI SITUAȚII DE URGENȚĂ
 

Primăria Municipiului Ploiești

Alte Știri

Primarul Mihai Polițeanu a felicitat echipa de fotbal feminin – junioare U17 a AFC Prahova Ploiești, câștigătoare a campionatului național de profil.

Primarul Mihai Polițeanu a felicitat echipa de fotbal feminin – junioare U17 a AFC Prahova Ploiești, câștigătoare a campionatului național de profil.

Comunicate de presă

Parcări temporar închise pe strada Emile Zola

Comunicate de presă

Primăria Municipiului Ploiești invită ploieștenii la un nou weekend de poveste în „Republica lui Moș Crăciun”!

Primăria Municipiului Ploiești invită ploieștenii la un nou weekend de poveste în „Republica lui Moș Crăciun”!

Comunicate de presă