Republica de sub castani găzduiește duminică, 15 iunie 2025, Festivalul campionilor la șah

Republica de sub castani găzduiește duminică, 15 iunie 2025, Festivalul campionilor la șah

13 Iunie, 15:32

În cadrul apreciatului eveniment Republica de sub castani, Primăria municipiului Ploiești organizează, în parteneriat cu Federația Română de Șah și Asociația Județeană de Șah Prahova, un inedit concurs de șah, în care deviza „Ai încredere și acționează ca și cum ar fi imposibil să eșuezi” reprezintă îndemnul care îi animă pe toți cei dornici să participe.

Turneele vor reuni sportivii care vor juca strict cu elevi din aceeași clasă, într-o sărbătoare în care participanții se vor întrece în idei bine gândite pe parcursul a șase runde, timp de cinci minute, beneficiind de încă trei secunde după fiecare mutare efectuată.
 
Incitantul eveniment se va desfășura duminică 15 iunie, începând cu ora 10:00, pe Bulevardul Independeței.
 
Iscusința minții, rapiditatea și ingeniozitatea sportivilor va fi răsplătită, astfel încât primii șase participanți la fiecare categorie de turneu vor fi premiați.
 
Înscrierile sau detalii despre turneu pot fi obținute prin telefon, mesaj sau whatapp la numărul 0730847595. Pentru o bună organizare rugăm înscrierile din timp la numărul amintit.
 
Așadar, ne vedem cu mult drag duminică 15 iunie,  ora 10:00, pe Bulevardul cu Castani pentru un spectacol de succes al sportului minții!

Primăria Municipiului Ploiești

Alte Știri

Aprilie 9, 2026

Modificări temporare în transportul public local, în noaptea de Înviere!

În perioada 11.04.2026-12.04.2026, în intervalul orar 23:30-0:30, în contextul Slujbei de Înviere de la Catedrala “Sf. Ioan Botezătorul”, se va întrerupe circulația rutieră în zona catedralei, într...

Primăria Municipiului Ploiești Published By Primăria Municipiului Ploiești
Aprilie 9, 2026

Intervenții pentru marcaje rutiere în parcările cu plată din oraș în cursul a...

Municipalitatea ploieșteană a stabilit programul lucrărilor de trasare și reîmprospătare a marcajelor rutiere în parcările publice cu plată de pe raza orașului. Aceste lucrări se vor desfășura de c...

Primăria Municipiului Ploiești Published By Primăria Municipiului Ploiești
Aprilie 8, 2026

Programul transportului public din Ploiești în perioada Sărbătorilor Pascale!

În perioada Sărbătorilor Pascale, transportul public local de persoane din municipiul Ploiești va fi asigurat astfel: ·         în data de 10.04.2026: cu program de zi de sâmbătă, ·         în zile...

Primăria Municipiului Ploiești Published By Primăria Municipiului Ploiești