Astăzi, la sediul Primăriei Municipiului Ploiești, viceprimarul municipiului, doamna Zoia Staicu, s-a întâlnit cu reprezentanții echipei de robotică Ro2D2 din cadrul Colegiului Național „Mihai Viteazul” Ploiești, coordonați de mentorul echipei, doamna Delia Stancu.
Vizita a avut loc în semn de recunoștință pentru sprijinul acordat de administrația locală în vederea participării echipei la competiția internațională Michiana Premier Event, desfășurată în Statele Unite ale Americii. Reprezentanții echipei au mulțumit municipalității pentru contribuția oferită la achiziționarea biletelor de avion necesare deplasării peste ocean, sprijin care a făcut posibilă prezența lor la una dintre cele mai importante competiții de profil.
În cadrul întâlnirii, membrii echipei au prezentat trofeul câștigat și au împărtășit experiența acumulată în competiție. Ro2D2 a obținut prestigiosul Inspire Award, cea mai înaltă distincție acordată în cadrul concursului, premiu care recompensează excelența tehnică, spiritul de echipă, inovația și impactul în comunitate.
Viceprimarul municipiului Ploiești, doamna Zoia Staicu, a felicitat elevii și mentorii pentru performanța remarcabilă obținută la nivel internațional și a apreciat modul în care aceștia reprezintă cu cinste atât Colegiul Național „Mihai Viteazul”, cât și municipiul Ploiești.
Rezultatul obținut de echipa Ro2D2 confirmă valoarea învățământului ploieștean și demonstrează că investițiile în educație, cercetare și dezvoltarea competențelor STEM contribuie la formarea unor tineri capabili să performeze la cele mai înalte standarde internaționale.
Primăria Municipiului Ploiești felicită întreaga echipă Ro2D2 pentru această realizare de excepție și le urează tuturor mult succes în competițiile viitoare!
Municipalitatea ploieșteană a finalizat proiectul de renovare a clădirii Școl...
Reprezentanții Primăriei Municipiului Ploiești au participat, în cursul acestei zile, la recepția lucrărilor aferente proiectului „Renovare clădire Școala Gimnazială «George Coșbuc» – Corp C2”, inv...
Pe 25 și 26 iulie, „Clasic sub Castani” revine în Republică, într-o ediție ex...
Bulevardul Independenței găzduiește, în perioada 25–26 iulie a.c., cea de-a treia ediție a evenimentului „Clasic sub Castani”, organizată alături de Asociația SYNC, într-un format extins, sub conce...
Echipa BraveBots, primită la Primăria Municipiului Ploiești după performanțel...
Primăria Municipiului Ploiești a primit vizita echipei de robotică BraveBots de la Colegiul Național „Mihai Viteazul”, în semn de apreciere pentru rezultatele excepționale obținute la competiția in...