Primăria Municipiului Ploiești a deschis, astăzi, o nouă ediție a îndrăgitului eveniment „Atelierele de Paști”.

Primăria Municipiului Ploiești a deschis, astăzi, o nouă ediție a îndrăgitului eveniment „Atelierele de Paști”.

14 Aprilie, 16:14

„Atelierele de Paști”, organizate de Primăria Municipiului Ploiești în colaborare cu artiștii plastici ai Casei de Cultură "I.L. Caragiale", reunesc, la actuala ediție, 200 de elevi din învățământul primar, care vor învăța să realizeze decorațiuni specifice sărbătorilor ce se apropie.



Creațiile de astăzi ale elevilor Colegiului de Artă “Carmen Sylva” și ai Școlii Gimnaziale “Andrei Mureșan” s-au dovedit a fi pline de imaginație, sensibilitate și culoare. 

Cu migală și talent, copiii au creat împreună amintiri frumoase și au transpus bucuria lor, plină de candoare, în decorațiuni frumoase cu care își vor împodobi plăcut casele, în perioada sărbătorilor pascale.
 
În finalul atelierelor de creație, pentru dibăcie și entuziasm, elevii au fost răsplătiți cu dulciuri delicioase.   

“Atelierele de Paști” reprezintă un proiect educațional al municipalității ploieștene, cu o tradiție de peste 10 ani, la care au participat, de-a lungul timpului, mii de elevi din școlile ploieștene. Evenimentul este găzduit, ca și în edițiile anterioare, în spațiosul și primitorul foaier al Teatrului “Toma Caragiu ”Ploiești.



Dezvoltăm creativitatea și oferim copiilor bucuria Sărbătorilor de Paști!

DIRECȚIA COMUNICARE, RELAȚII PUBLICE ȘI SITUAȚII DE URGENȚĂ

Primăria Municipiului Ploiești

Alte Știri

Iunie 10, 2026

Trofeul Carpați aduce handbalul de elită în fața suporterilor, la finele aces...

Primarul Municipiului Ploiești, domnul Mihai Polițeanu, a avut, astăzi, o întâlnire de lucru cu președintele Federației Române de Handbal, domnul Bogdan Voina, și președintele Asociației Județene d...

Primăria Municipiului Ploiești Published By Primăria Municipiului Ploiești
Iunie 9, 2026

Investiție strategică pentru mobilitatea urbană durabilă în Municipiul Ploiești!

[WhatsApp Image 2026-06-09 at 15.39.15.jpeg] Municipalitatea ploieșteană demarează  proiectului de investiții „Asigurarea mobilității traficului prin prelungirea legăturii rutiere și de transport p...

Primăria Municipiului Ploiești Published By Primăria Municipiului Ploiești
Iunie 9, 2026

Planificarea lucrărilor la rețelele publice, în această săptămână !

Regia Autonomă de Servicii Publice Ploiești urmărește, în fiecare săptămână, desfășurarea unor lucrări de reparații și investiții planificate, menite să contribuie la îmbunătățirea serviciilor publ...

Primăria Municipiului Ploiești Published By Primăria Municipiului Ploiești