Primăria Municipiului Ploiești va realiza locuințe colective destinate specialiștilor din sănătate.

Primăria Municipiului Ploiești va realiza locuințe colective destinate specialiștilor din sănătate.

18 Martie, 10:06

Investiția municipalității ploieștene se va derula prin Programul guvernamental pentru construcția de locuințe pentru tineri, destinate închirierii, derulat în conformitate cu prevederile Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
 
Conform Planului Urbanistic Zonal, aprobat prin Hotărârea nr. 365/31.07.2023, emisă de Consiliul Local al Municipiului Ploiești, amplasamentul propus pentru acest obiectiv face parte din terenul situat pe strada Cosminele nr. 11A.
 
Pentru realizarea obiectivului de investiții, Municipiul Ploiești a încheiat contractul de prestări servicii, nr. 5421/14.03.2024, având ca obiect elaborarea Studiului de fezabilitate – Locuințe pentru tineri, destinate închirierii pentru specialiștii din sănătate, strada Cosminele nr. 11A Ploiești.
 
Prin implementarea acestui proiect va fi realizat un bloc de locuințe colective cu regim de înălțime P+3E, cu 24 de unități locative.
 
DIRECȚIA COMUNICARE, RELAȚII PUBLICE ȘI SITUAȚII DE URGENȚĂ


Primăria Municipiului Ploiești

Alte Știri

August 4, 2026

Recomandări și măsuri pentru perioada de caniculă în municipiul Ploiești.

Primăria Municipiului Ploiești informează că se vor lua o serie de măsuri, care să protejeze ploieștenii față de efectele temperaturilor ridicate din această perioadă, respectiv: ·         avertiza...

Primăria Municipiului Ploiești Published By Primăria Municipiului Ploiești
August 4, 2026

Zilele Republicii aduc cel mai spectaculos weekend al verii la “Republica de ...

„Republica de sub Castani” găzduiește „Zilele Republicii”, cel mai mare eveniment al sezonului, dedicat comunității ploieștene, în weekendul viitor, 7–9 august a.c.   Timp de trei zile, Bulevardul ...

Primăria Municipiului Ploiești Published By Primăria Municipiului Ploiești
August 3, 2026

Măsură temporară la depunerea documentațiilor de urbanism!

Informare privind condițiile de depunere a documentațiilor pentru emiterea actelor de urbanism!   Primăria Municipiului Ploiești informează cetățenii că pentru soluționarea cererilor de emitere a C...

Primăria Municipiului Ploiești Published By Primăria Municipiului Ploiești