Primăria Municipiului Ploiești a premiat lucrarea declarată câștigătoare la actuala ediție a Salonului de Primăvară!

Primăria Municipiului Ploiești a premiat lucrarea declarată câștigătoare la actuala ediție a Salonului de Primăvară!


Aseară, a avut loc finisajul expoziției “Salonul de Primăvară”, eveniment în cadrul căruia au fost acordate  artiștilor participanți premii din partea municipalității ploieștene și a unor sponsori.
 
„Salonul de Primăvară” al Filialei Ploiești a Uniunii Artiștilor Plastici din România reunește, artiști cu preocupări și direcții vizuale diferite, și oferă o imagine reprezentativă asupra diversității de expresie din cadrul filialei. 
 


Tema primăverii constituie un numitor comun, prin care operele expuse relevă o diversitate de abordări, de la redarea fidelă a naturii până la compoziții cu o profundă încărcătură simbolică.
 
Cu acest prilej, artista Brăileanu Adriana a fost premiată de Primăria Municipiului Ploiești cu 2000 de lei pentru lucrarea în acuarelă intitulată “Buchet de primăvară”.
 

Compoziția câștigătoare este florală, delicată și foarte luminoasă, cu o paletă cromatică pastelată și echilibrată, redată cu tușe fluide. Lucrarea ne transmite din emoția și frumusețea primăverii, oferind privitorului o stare de liniște, bucurie  și optimism. 
 
 
DIRECȚIA COMUNICARE, RELAȚII PUBLICE ȘI SITUAȚII DE URGENȚĂ
 
 

Primăria Municipiului Ploiești

Alte Știri

Mai 15, 2026

Restricționări în circulația rutieră din zona stadionului "Ilie Oană", luni, ...

Comisia Municipală pentru Transport și Siguranța Circulației a aprobat restricționarea căilor de acces pietonal și rutier, în zona stadionului “Ilie Oană” din Ploiești, respectiv, pe străzile Stadi...

Primăria Municipiului Ploiești Published By Primăria Municipiului Ploiești
Mai 14, 2026

Festivalul Național „Ion Luca Caragiale”: înscrieri deschise pentru concursur...

Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploiești organizează cea de-a XXIII-a ediție a Festivalului Național „Ion Luca Caragiale”, în perioada 13 mai – 06 iunie 2026.   În cadrul actual...

Primăria Municipiului Ploiești Published By Primăria Municipiului Ploiești
Mai 14, 2026

Municipiul Ploiești găzduiește cea de-a III-a ediție a Festivalului Regional ...

Primăria Municipiului Ploiești invită cetățenii să participe în număr cât mai mare la Festivalul Regional de Baby și Mini Baschet – ediția a III-a, care se va desfășura în perioada 15-17 mai a.c., ...

Primăria Municipiului Ploiești Published By Primăria Municipiului Ploiești