Primăria Municipiului Ploiești și Teatrul “Toma Caragiu” au pregătit și alte surprize pentru ploieștenii care vor participa la Let’s PLAY Festival.

Primăria Municipiului Ploiești și Teatrul “Toma Caragiu” au pregătit și alte surprize pentru ploieștenii care vor participa la Let’s PLAY Festival.

4 Iulie, 15:25
Comunicate de presă

Primăria Municipiului Ploiești și Teatrul “Toma Caragiu” au pregătit și alte surprize pentru ploieștenii care vor participa la Let’s PLAY Festival, eveniment inedit dedicat tinerilor, care se va desfășura în acest weekend, 05-07 iulie a.c., în centrul civic al orașului.

Astfel, în cea de-a doua zi a festivalului, sâmbătă, 06 iulie 2024, începând cu ora 10.00, pe aleea pietonală din fața Teatrului “Toma Caragiu” va putea fi urmărită piesa de teatru „Ferma animalelor” - un nou spectacol susținut de artiștii  Teatrului de Animație Imaginario.

Spectacolul este adresat copiilor cu vârsta peste 9 ani, dar și tinerilor și publicului adult, tuturor celor care, timp de o oră, își doresc să se bucure de o montare scenică în spiritul unei fabule, ce atrage atenția asupra unor teme universale, precum lupta pentru libertate și drepturile fundamentale ale omului, prietenia și unitatea pentru atingerea unui țel comun. 
Regia și adaptarea textului acestui nou spectacol sunt semnate de Sabina Vlaiculescu Arsenie, scenografia de către Vlad Alexandru Tănase, iar muzica îi aparține compozitorului Alexandru Berehoi.

De asemenea, simultan, în aceeași zonă pietonală, în intervalul orar 09.30-11.30, se vor desfășura și o serie de demonstrații de prim ajutor, susținute de Teatrul ,,Toma Caragiu" în parteneriat cu Crucea Roșie, în cadrul campaniei stradale aferente proiectului “Descoperă puterea din tine”.
 
Totodată, în același loc, începând cu ora 10.00 și până la ora 11.30, iubitorii de activități recreative și pline de inspirație vor putea participa la un Atelier de creație și modelaj în lut.

Sursa foto: arhivă
 
Let’s Play Festival – 05-07 iulie 2024, la Ploiești! 
Intrarea la eveniment este liberă!
 
DIRECȚIA COMUNICARE, RELAȚII PUBLICE ȘI SITUAȚII DE URGENȚĂ

Primăria Municipiului Ploiești

Alte Știri

În atenția călatorilor utilizatori ai traseelor 2,36 și 305!

În atenția călatorilor utilizatori ai traseelor 2,36 și 305!

Comunicate de presă

Primarul municipiului Ploiești, Andrei Volosevici, propune Consiliului Local menținerea prețului local al energiei termice facturate populației în municipiul Ploiești la prețul de 186,97 lei + TVA.

Începând cu data de 01.10.2024, traseele 44 și 202 revin la ruta obișnuită până la Gara de Sud

Începând cu data de 01.10.2024, traseele 44 și 202 revin la ruta obișnuită până la Gara de Sud

Comunicate de presă