Ziua Eroilor va fi comemorată la Ploiești, joi, 25 mai 2023

Ziua Eroilor va fi comemorată la Ploiești, joi, 25 mai 2023

24 Mai, 10:53
Comunicate de presă

Primăria Municipiului Ploiești și Garnizoana Ploiești organizează o serie de manifestări prilejuite de comemorarea “Zilei Eroilor”, joi, 25 mai 2023.
 
Zilei Eroilor i s-a conferit prin lege statutul de ”sărbătoare națională” și s-a stabilit să fie marcată în cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Sărbători de Paști, în Ziua Înălțării Domnului, potrivit tradiției românești.

Astfel, o primă activitate de evocare a eroilor neamului se va desfășura în municipiul nostru, începând cu ora 10.00, la Monumentul Eroilor din incinta Cimitirului Militar “Bolovani” unde, în prezența persoanelor oficiale, se va intona Imnul Național al României, se va desfășura un serviciu religios de pomenire a eroilor neamului, se vor susține alocuțiuni privind semnificația Zilei Eroilor și se vor depune coroane și jerbe de flori la monument.

În aceeași zi, începând cu ora 12.00, la Monumentul Eroilor din curtea Catedralei “Înălțarea Domnului”, situată pe Șoseaua Vestului, se va derula o manifestare similară, prin care va fi marcată Ziua Eroilor, eveniment la care vor participa autorități locale și județene. Programul acestei activități comemorative include salutul Drapelului de luptă și intonarea Imnului Național al României, oficierea unui serviciu religios de pomenire a eroilor neamului, alocuțiuni, depuneri de coroane și jerbe de flori.

În Ziua Eroilor”, joi, 25 mai 2023, la ora 12.00, în memoria eroilor neamului se vor trage clopotele în toate lăcașurile de cult din municipiul Ploiești. 

Totodată, în aceeași zi, de la ora 13.30, manifestările vor continua la Catedrala “Sfântul Ioan Botezătorul” din Piața Eroilor, unde va avea loc o activitate în memoria celor care și-au jertfit viața pentru patrie, pentru libertatea și valorile poporului român

În cadrul acestui moment solemn, vor fi marcați 100 de ani de când sicriul cu osemintele soldatului necunoscut a poposit la Catedrala Sfântul “Ioan Botezătorul” din Ploiești, în drumul spre Mausoleul de la București.

Acțiunea va include un scurt ceremonial militar, în cadrul căruia va fi salutat Drapelul de luptă și se va intona Imnul Național al României, după care vor urma o slujbă de pomenire a eroilor neamului, alocuțiuni și depuneri de coroane și jerbe de flori.  

DIRECȚIA COMUNICARE, RELAȚII PUBLICE ȘI SITUAȚII DE URGENȚĂ


Primăria Municipiului Ploiești

Alte Știri

Circulația rutieră va fi închisă pe anumite tronsoane, pentru buna desfășurare a ceremoniilor militare, care vor avea loc în zilele de 9 și 10 mai 2024

Circulația rutieră va fi închisă pe anumite tronsoane, pentru buna desfășurare a ceremoniilor militare, care vor avea loc în zilele de 9 și 10 mai 2024

Comunicate de presă

Ziua Independenței Naționale a României va fi sărbătorită, la Ploiești, prin ceremonii militare și religioase, vineri, 10 mai 2024

Ziua Independenței Naționale a României va fi sărbătorită, la Ploiești, prin ceremonii militare și religioase, vineri, 10 mai 2024

Comunicate de presă

Programul ceremoniilor militare și religioase prilejuite de sărbătorirea Zilei Europei, joi, 09 mai 2024

Programul ceremoniilor militare și religioase prilejuite de sărbătorirea Zilei Europei, joi, 09 mai 2024

Comunicate de presă