În municipiul Ploiești, s-au desfășurat, în cursul acestei zile, o serie de ceremonii militare pentru a se marca Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății.
Ca în fiecare an, Primăria municipiului Ploiești și Garnizoana Ploiești au organizat manifestări în cadrul cărora a fost cinstită memoria eroilor Revoluției române din 1989.
În cursul dimineții, la cimitirele Bolovani, Viișoara și Eternitatea s-au derulat simultan servicii religioase și s-au depus coroane și jerbe de flori.
Totodată, primarul municipiului Ploiești, domnul Mihai Polițeanu, și viceprimarul municipiului Ploiești, doamna Zoia Staicu, împreună cu reprezentanți ai Consiliului Local Ploiești au participat la programul de ceremonii militare, care s-a desfășurat la Monumentul Eroilor Revoluției din Decembrie 1989, din fața Palatului Administrativ.
În cadrul manifestării, în prezența autorităților publice locale și județene, precum și a revoluționarilor și cetățenilor municipiului Ploiești s-a intonat Imnul Național al României, s-a oficiat o slujbă religioasă, au avut loc depuneri de coroane și jerbe de flori, iar, în final, a defilat Garda de Onoare.
Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății a fost marcată și la Monumentul Eroilor Revoluției din Decembrie 1989 de la Catedrala “Înălțarea Domnului”, unde, în prezența oficialităților locale, au avut loc activități militare specifice, serviciu religios și depuneri de coroane și jerbe de flori.
DIRECȚIA COMUNICARE, RELAȚII PUBLICE ȘI SITUAȚII DE URGENȚĂ
Primăria Municipiului Ploiești
Alte Știri
„Ca un Luceafăr am trecut prin lume” – poezie, emoție și talent la Ploiești!
Comunicate de presă
Măsuri privind gestionarea deșeurilor textile în municipiul Ploiești!
Comunicate de presă
Restricționări în circulația rutieră din zona stadionului "Ilie Oană", marți, 03 februarie a.c.