Două noi proiecte de dezvoltare a infrastructurii urbane, inițiate de municipalitatea ploieșteană, au fost selectate pentru finanțare din fonduri europene.

Două noi proiecte de dezvoltare a infrastructurii urbane, inițiate de municipalitatea ploieșteană, au fost selectate pentru finanțare din fonduri europene.

22 Iulie, 15:49
Comunicate de presă

Primăria Municipiului Ploiești a depus, în cadrul Programului Regional Sud Muntenia (PRSM) 2021-2027, următoarele proiecte :

Ø  „Asigurarea mobilității traficului prin prelungirea legăturii rutiere și de transport public între Gara de Sud și Gara de Vest (strada Libertății), inclusiv lucrări de reabilitare a domeniului public al piețelor gărilor - Etapa II ” 

- Valoare totală etapă II – 80.976.551,24 lei, inclusiv TVA.

Proiectul “Asigurarea mobilității traficului prin prelungirea legăturii rutiere și de transport public între Gara de Sud și Gara de Vest (strada Libertății), inclusiv lucrări de reabilitare a domeniului public al piețelor gărilor - Etapa II”  are ca obiective:
·         Crearea unui nou traseu și scurtarea timpului de călătorie pentru transportul public în Municipiul Ploiești, atât prin modernizarea şi extinderea rețelei de contact pentru mijlocul de transport în comun de tip troleu, cât și prin amenajarea și reconfigurarea carosabilului, legătura Piața 1 Decembrie 1918 - Gara de Vest; 
·         Crearea unor condiții adecvate de utilizare, în siguranță, a modurilor nemotorizate de transport prin realizarea de piste de biciclete, parcare biciclete, trotuare, marcaje și indicatoare rutiere;
·         Extinderea sistemului de management al traficului prin implementarea de sisteme de informare în timp real a pasagerilor, legătura Piața 1 Decembrie 1918 - Gara de Vest.
 
Ø  “Regenerare urbană în zona marginalizată a municipiului Ploiești, cartier Pictor Rosenthal”
 
- Valoare totală etapa II – 20.741.967,03 lei, inclusiv TVA.
 
Proiectul “Regenerare urbană în zona marginalizată a municipiului Ploiești, cartier Pictor Rosenthal” are ca obiective:
·         Îmbunătățirea factorilor de mediu şi a condițiilor de viață în mediul urban prin amenajarea unui loc de joacă pentru copii, pentru amplasamentul Aleea Berceni, nr. 2A, contribuind astfel şi la înfrumusețarea aspectului urbanistic al cartierului marginalizat Pictor Rosenthal; 
·         Dezvoltarea comunitară si regenerarea fizică și economică a cartierului marginalizat Pictor Rosenthal prin intervenții asupra străzilor, respectiv 49.094 mp suprafața totală a spațiilor urbane asupra cărora se intervine. 
 
În data de 17.07.2024, s-a finalizat procesul de evaluare tehnică și financiară și, astfel, proiectele municipalității ploieștene au fost selectate spre finanțare, acestea obținând punctajul maxim, adică 100 puncte fiecare.

DIRECȚIA COMUNICARE, RELAȚII PUBLICE ȘI SITUAȚII DE URGENȚĂ

Primăria Municipiului Ploiești

Alte Știri

Începând cu 02.09.2024, vor fi suplimentate tonetele pentru eliberarea autorizațiilor de călătorie gratuite destinate elevilor

Începând cu 02.09.2024, vor fi suplimentate tonetele pentru eliberarea autorizațiilor de călătorie gratuite destinate elevilor

Comunicate de presă

Modificări temporare în ruta traselor 22 și 22b

Modificări temporare în ruta traselor 22 și 22b

Comunicate de presă

Măsuri în circulația rutieră locală, în contextul derulării festivalului Republik Fest, la sfârșitul acestei săptămâni.

Măsuri în circulația rutieră locală, în contextul derulării festivalului Republik Fest, la sfârșitul acestei săptămâni.

Comunicate de presă