Primarul municipiului Ploiești, domnul Andrei Liviu Volosevici, împreună cu viceprimarii municipiului Ploiești, domnul Daniel Nicodim și doamna Anca Adina Popa, precum și administratorul public al orașului nostru, doamna Simona Albu, au primit, astăzi, la sediul primăriei, o delegație condusă de către Excelența Sa, doamna Adelheid Folie, ambasadorul Republicii Austria în țara noastră. Delegația austriacă a fost compusă și din reprezentanții Grupului de prietenie Austria, România și Bulgaria, președintele acestui grup de lucru fiind domnul Harald Troch, parlamentar social-democrat al Austriei, susținător vocal al aderării țării noastre în spațiul Schengen.
Întrevederea oficială a inclus,în principal,o cunoaștere reciprocă, dar și schimburi de opinie concrete, menite să consolideze şi mai mult relațiile bilaterale dintre comunitatea ploieșteană și partea austriacă.
În contextul inițiativei diplomatice de astăzi s-a stabilit importanța impulsionării investițiilor austriece în orașul nostru, precum și consolidarea cooperării bilaterale și dezvoltarea perspectivei explorării culturale cu Ploieștiul. Excelența Sa, doamna Adelheid Folie, a declarat că își dorește extinderea parteneriatelor economice și culturale precizând că, în cursul acestei vizite, a descoperit, într-un mod plăcut, municipiul Ploiești, considerând orașul nostru ca fiind dinamic și cu perspective serioase de dezvoltare. DIRECŢIA COMUNICARE, RELAŢII PUBLICE ȘI SITUAȚII DE URGENȚĂ
Primăria Municipiului Ploiești
Alte Știri
Primarul Mihai Polițeanu a felicitat echipa de fotbal feminin – junioare U17 a AFC Prahova Ploiești, câștigătoare a campionatului național de profil.
Comunicate de presă
Parcări temporar închise pe strada Emile Zola
Comunicate de presă
Primăria Municipiului Ploiești invită ploieștenii la un nou weekend de poveste în „Republica lui Moș Crăciun”!