Renumita gimnastă ploieșteancă, Mariana Constantin, a primit Titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Ploiești!

Renumita gimnastă ploieșteancă, Mariana Constantin, a primit Titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Ploiești!

30 Iunie, 14:18

În plenul ședinței de astăzi a Consiliului Local Ploiești, a avut loc ceremonia de acordare a Titlului de Cetățean de Onoare al Municipiului Ploiești sportivei emerite Mariana Constantin, în semn de recunoaștere a contribuției și rezultatelor deosebite obținute în activitatea sportivă.
 
Deși nu a putut fi prezentă la ceremonia de acordare a titlului de Cetățean de Onoare, distincția i-a fost conferită public, în prezența executivului ploieștean și a consilierilor locali. În numele său, diploma și însemnele aferente titlului au fost primite de către doamna Corina Ungureanu, renumita gimnastă de talie mondială, care a transmis mesajul de mulțumire și recunoștință pentru această înaltă distincție.
 


Doamna Mariana  Constantin, originară din municipiul Ploiești, și-a început activitatea sportivă la Clubul Sportiv Petrolul Ploiești. Datorită talentului și disciplinei sale, a parcurs rapid toate categoriile sportive, ajungând la vârsta de 13 ani și jumătate în lotul de maeștri și, ulterior, în echipa națională de gimnastică a României.
Pentru rezultatele sale deosebite și contribuția  adusă  sportului  românesc, doamna Mariana Constantin a primit titlul de Maestră Emerită a Sportului.
Participarea la Jocurile Olimpice de la Montreal, din anul 1976, reprezintă un moment de referință pentru sportul românesc. Echipa feminină de gimnastică a României a obținut medalia de argint pe echipe, confirmând valoarea școlii românești de gimnastică pe plan mondial. Această ediție a Jocurilor Olimpice a rămas în istorie și prin performanțele excepționale ale gimnastelor române, competiția contribuind decisiv la afirmarea internațională a gimnasticii din România.
 
Gestul simbolic de astăzi subliniază respectul și aprecierea comunității față de întreaga activitate și contribuția remarcabilă a doamnei Mariana Constantin pentru dezvoltarea și promovarea imaginii sportului românesc pe plan internațional și pentru reprezentarea cu demnitate a comunității locale și a României.
 
În acest context, doamna Corina Ungureanu a adresat o invitație deschisă ploieștenilor de a susține sportivele care vor participa la Competiția internațională Rising Stars la gimnastică artistică feminină, eveniment de referință dedicat junioarelor și pre-junioarelor, care se va desfășura în orașul nostru, în perioada 10–12 iulie 2026, la Sala Sporturilor Olimpia din Ploiești. 
Pe lângă spectacolul oferit de evoluțiile tinerelor sportive, competiția va avea și o importanță strategică majoră, deoarece va găzdui Etapa a II-a de selecție pentru Campionatele Europene, atât la categoria senioare, cât și la categoria junioare.
 
Timp de trei zile, publicul va avea ocazia să urmărească exerciții de înalt nivel tehnic, să descopere viitoarele staruri ale gimnasticii și să susțină sportivele aflate în cursa pentru reprezentarea României la marile competiții internaționale.
 
Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Ploiești, în parteneriat cu Federația Română de Gimnastică. 
 
DIRECȚIA COMUNICARE, RELAȚII PUBLICE ȘI SITUAȚII DE URGENȚĂ

Primăria Municipiului Ploiești

Alte Știri

Iulie 30, 2026

Întâlnire cu Shakespeare în “Republica de sub Castani”!

Întâlnire cu Shakespeare în “Republica de sub Castani”!   Primăria Municipiului Ploiești vă invită pe Bulevardul Independenței, în weekendul 01-02 august a.c., la o nouă ediție „Shakespeare sub Cas...

Primăria Municipiului Ploiești Published By Primăria Municipiului Ploiești
Iulie 29, 2026

Traseele 5, 7, 22/22b, 104, 302 și 401 vor circula cu rută ocolitoare, joi, 3...

Ca  urmare  a  desfășurării  meciului  de  fotbal  de  pe  stadionul  “Ilie  Oană”,  din  data  de  30.07.2026,  în intervalul orar 17:30-24:00, se vor închide circulației rutiere străzile Mihai Br...

Primăria Municipiului Ploiești Published By Primăria Municipiului Ploiești
Iulie 29, 2026

Restricționări în circulația rutieră din zona stadionului "Ilie Oană", joi, 3...

Comisia Municipală pentru Transport și Siguranța Circulației a aprobat restricționarea căilor de acces pietonal și rutier, în zona stadionului “Ilie Oană” din Ploiești, respectiv, pe străzile Stadi...

Primăria Municipiului Ploiești Published By Primăria Municipiului Ploiești