Ziua Imnului Național al României, sărbătorită la Ploiești
Viceprimarul Municipiului Ploiești, doamna Magdalena Trofin, a participat, astăzi, la manifestările ce au avut loc, în orașul nostru, cu prilejul sărbătoririi Zilei Imnului Național al României.
Activitățile au fost organizate de Primăria Municipiului Ploiești și Garnizoana Ploiești, începând cu ora 10.00, pe esplanada Palatului Administrativ și s-au desfășurat în prezența oficialităților locale și județene.

Astfel, după salutul Drapelului de luptă, s-a oficiat un serviciu religios, o slujbă de binecuvântare și rugăciune pentru poporul român, iar, ceva mai târziu, persoanele oficiale au susținut alocuțiuni cu privire la importanța celebrării acestui simbol național.
În cadrul evenimentului de la Ploiești, ce a marcat Ziua Imnului Național al României, Fanfara Consiliului Județean Prahova a susținut un program de cântece patriotice.
Manifestarea s-a încheiat cu Defilarea Gărzii de Onoare și a Fanfarei Consiliului Județean Prahova.