Situația Spitalului de Pediatrie Ploiești, a cărui rețea internă de apă este contaminată cu bacilul piocianic, este constant monitorizată de municipalitatea ploieșteană.

25 Aprilie, 12:03
Comunicate de presă

În urma analizelor de laborator efectuate în data de 10 martie 2025, s-a confirmat contaminarea rețelei interne de apă a Spitalului de Pediatrie Ploiești cu bacteria Pseudomonas aeruginosa (bacilul piocianic). Din acel moment, au fost luate măsuri urgente și continue pentru protejarea pacienților, aparținătorilor și personalului medical.
 
Până în prezent, nu s-au semnalat cazuri de infecție cu Pseudomonas aeruginosa (bacilul piocianic) la pacienții internați sau la personalul acestei unități sanitare.
 
Primarul Mihai Polițeanu a dispus, împreună cu reprezentanții Prefecturii Prahova, Consiliul Județean, Direcția de Sănătate Publică și Spitalului de Pediatrie, o serie de măsuri ferme de prevenție, în acest context:
·         s-a restricționat accesul la apa potabilă și menajeră din spital;
·         s-au asigurat stocurile de apă îmbuteliată pentru pacienți, aparținători și personalul medical;
·         s-a achiziționat un rezervor special de apă potabilă pentru igienă;
·         au fost înlocuite robinetele, sifoanele și sitele acolo unde a fost necesar;
·         s-a dezafectat lavoarul unde s-au dezvoltat inițial coloniile de Pseudomonas Aeruginosa;
·         s-a asigurat dezinfecția rețelei interne de apă cu o firmă specializată în acest domeniu;
·         s-a intensificat autocontrolul în zonele sensibile (bloc operator, ATI, sterilizare).
 
Totodată, au început lucrările de înlocuire completă a instalației interne de apă, sub supraveghere Direcției Tehnic-Investiții din Primăria Ploiești. Valoarea lucrărilor este de  8.961,92 lei, iar executantul acestora este S.C. Termo Ploiești S.R.L.
Situația este gestionată permanent și cu maximă responsabilitate de către reprezentanții primăriei și conducerea Spitalului de Pediatrie. Până la finalizarea completă a intervențiilor, se mențin toate măsurile de prevenție și siguranță.

 Asigurăm părinții și comunitatea că sănătatea copiilor și a cadrelor medicale este și rămâne prioritatea municipalității ploieștene.

DIRECȚIA COMUNICARE, RELAȚII PUBLICE ȘI SITUAȚII DE URGENȚĂ

Primăria Municipiului Ploiești

Alte Știri

Spectacol automobilistic de top pe Bulevardul Independenței: Trofeul Ploiești a dat startul Campionatelor Naționale 2025!

Spectacol automobilistic de top pe Bulevardul Independenței: Trofeul Ploiești a dat startul Campionatelor Naționale 2025!

Comunicate de presă

Program special cu publicul la Serviciul Public Local Comunitar de Evidență a Persoanelor Ploiești, în zilele 17și 18 mai 2025

Comunicate de presă

Modernizăm iluminatul public din Ploiești!

Modernizăm iluminatul public din Ploiești!

Comunicate de presă