La Ploiești se va înființa un centru integrat de colectare separată prin aport voluntar

La Ploiești se va înființa un centru integrat de colectare separată prin aport voluntar

9 Martie, 16:19
Comunicate de presă

Primăria Municipiului Ploiești, prin Direcția Relații Internaționale, informează comunitatea locală că a fost acceptat, spre finanțare europeană, proiectul “ Înființarea unui centru integrat de colectare separată prin aport voluntar destinat aglomerării urbane din Municipiul Ploiești”.

Investiția are drept obiectiv general accelerarea procesului de extindere și modernizare a sistemelor de gestionare a deșeurilor în România, cu accent pe colectarea separată, măsuri de prevenție, reducere, reutilizare și valorificare, în vederea conformării cu directivele aplicabile și tranziției la economia circulară.
Potrivit prevederilor Ghidului solicitantului, un centru integrat tipic de colectare prin aport voluntar este compus din următoarele elemente: platformă betonată, hală, containere, utilaje, echipamente tehnologice și funcționare, care nu necesită montaj (cu titlu de exemplu: motostivuitor, încărcător frontal, concasor pentru deșeuri din construcții și demolări, utilaj pentru pre-compost, stație de compostare compusă din platformă betonată, tocător, ciur rotativ, întorcător de brazdă instalație însăcuire, etc.), cameră frigorifică pentru cadavre de animale, laborator de analize chimice, cântar acces auto mare tonaj, spații administrative, utilități.
În cadrul centrului integrat de colectare prin aport voluntar pot fi colectate, de la persoane fizice, următoarele deșeuri: ambalaje provenite de la vopseluri, dezinfectanți, tuburi de spray, materiale textile precum pături, haine, cârpe, materiale plastice precum capace de WC, găleți, electrice/electrocasnice, electronice, baterii uzate, saltele, mobilier, metal, sticlă, ceramică, inclusiv obiecte sanitare, cauciuc, anvelope uzate, deșeuri vegetale din curți și grădini, deșeuri din construcții și demolări, cadavre de animale. Proiectul aprobat pentru finanțare va fi localizat în Municipiul Ploiești, Strada Laboratorului, 31 C.

Valoarea totală a finanțării este de 5.580.000,00 euro fără TVA, iar perioada de implementare a proiectului nu va depăși data de 30.09.2024.

Proiectul „Înființarea unui centru integrat de colectare separată prin aport voluntar destinat aglomerării urbane din Municipiul Ploiești” (cod proiect: C3I1C0122000003) este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență Apel nr. PNRR/2022/C3/S/I.1.C, în cadrul căruia MINISTERUL MEDIULUI, APELOR ȘI PĂDURILOR are calitate de coordonator de reforme și/sau investiții.

“Continutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României”

                               „PNRR: Finanțat de Uniunea Europeană- UrmătoareaGenerațieUE”

                  https://mfe.gov.ro/pnrr/                                    https://www.facebook.com/PNRROficial/

Primăria Municipiului Ploiești

Alte Știri

Dotări cu echipamente medicale moderne, la Spitalul de Pediatrie Ploiești, în valoare de 8,3 milioane lei!

Dotări cu echipamente medicale moderne, la Spitalul de Pediatrie Ploiești, în valoare de 8,3 milioane lei!

Comunicate de presă

Municipiul nostru va fi gazda Campionatului Regional de Babybaschet și Minibaschet!

Municipiul nostru va fi gazda Campionatului Regional de Babybaschet și Minibaschet!

Comunicate de presă

“Atelierele de Paști”, un eveniment inedit, unde elevii ploieșteni își pun în valoare imaginația și creativitatea!

“Atelierele de Paști”, un eveniment inedit, unde elevii ploieșteni își pun în valoare imaginația și creativitatea!

Comunicate de presă