Ziua Culturii Naționale

Ziua Culturii Naționale


Despre

Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploieşti sărbătorește Ziua Culturii Naționale printr-o serie de evenimente culturale și educaționale dedicate poetului național Mihai Eminescu.

          Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploiești continuă misiunea sa de a facilita schimburile culturale și educaționale la nivel național, derulând proiecte care implică diverse asociații și instituții de cultură și învățământ. În acest an, cu ocazia împlinirii a 175 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, organizăm trei evenimente speciale în cadrul Proiectului Ziua Culturii Naționale, pentru a aduce un omagiu valorilor culturale românești.

·       Excursie culturală - Participarea la sesiunea festivă „Ziua Culturii Naționale”

          Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale” va lua parte la sesiunea festivă organizată de Academia Română, ce va avea loc miercuri, 15 ianuarie 2025, în Aula Academiei Române, București, începând cu ora 10:00.

·       Proiect educațional „Aproape de Eminescu”

          Activitatea este destinată elevilor din județul Prahova și se va desfășura în data de 15 ianuarie 2025, în afara orelor de curs. Evenimentul implică toate ciclurile de învățământ (preșcolar, primar, gimnazial și liceal) și își propune să cultive interesul pentru opera și personalitatea poetului național.

·       Concursul județean de recitări „Ca un Luceafăr am trecut prin lume”

          Ajuns la cea de-a XII-a ediție, acest concurs dedicat exclusiv liceenilor (cursuri de zi) se va desfășura în perioada 10-23 ianuarie 2025. Participanții vor recita poezii din creația eminesciană, promovând talentul tinerilor și valorile culturale autentice.

          Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploiești își reafirmă angajamentul de a sprijini dezvoltarea educațională și culturală a comunității, prin inițiative care pun în valoare patrimoniul literar românesc și care promovează dialogul între generații.
          Pentru detalii, accesați: Ziua Culturii Naționale 15 ianuarie 2025

Fotografii