Ion Șinca - Note despre o arhivă afectivă
Artă
Gazdă:
Dates And Hours:
Despre
Dragi prieteni ai artei și ai memoriei artistului Ion Sinca,
Vă invităm cu drag la expoziția comemorativă „Ion Șinca: Note despre o arhivă afectivă”, organizată pentru a marca 10 ani de la dispariția acestui artist si profesor remarcabil. Expoziția va avea loc la @Galeria de Artă Ploiești, în perioada 7-21 noiembrie 2024, cu vernisajul pe data de 7 noiembrie, ora 17:00.
În semn de omagiu, această expoziție aduce împreună lucrările a numeroși absolvenți ai Liceului de Artă, foști elevi ai profesorului Ion Șinca. Printre aceștia se numără: Adriana Braileanu, Alina Dumitrescu, Valentin Soare, Burloiu Amina, @Marilena Cane, Iolanda Crețoiu, Cristina Dimian, Mihail Lazăr Epure, Frățilă Laurențiu, Gheorghe-Tănase Mădălina, Loredana Ioana Giacometti, Daniela Mihai, Petre Ioana Alina, Maria Petre, Anda Ștefan, Radu Tancău, Georgiana Sidoriuc, Denisa Tocan, Anca Vișan-Bojoa, fiecare expunând câte o lucrare în onoarea profesorului lor.
În plus, veți putea admira 20 de lucrări originale ale artistului Ion Șinca, o selecție care surprinde spiritul și viziunea sa artistică unică și oferă publicului o incursiune în universul său creativ.
Evenimentul este organizat de Uniunea Artiștilor Plastici din România și Primăria Municipiului Ploiești, cu sprijinul partenerilor media Radio România Cultural, Amos News, Agerpres și Zile și Nopți.
Vă așteptăm cu drag să celebrăm împreună arta, amintirea și moștenirea lăsată de Ion Șinca!
Intrarea este liberă.