Primarul Mihai Polițeanu a vizitat centrele socio-educaționale Concordia.
Însoțit de echipa de lucru din primărie şi de consilieri locali, edilul șef al municipiului Ploiești a vizitat Centrul de Zi pentru Copii Casa Austria, care oferă servicii esențiale pentru 48 de copii care trăiesc în sărăcie. Programul „școală după școală” și alte servicii sociale sunt deosebit de importante pentru acești copii, oferindu-le o masă caldă pe zi și acces la programe educaționale formale și non-formale facilitate de pedagogii sociali.
Ulterior, vizita a continuat la Edu - Campus CONCORDIA, un program educațional implementat de Organizația Umanitară CONCORDIA în Ploiești. Fondat în 2009, acest program cuprinde trei proiecte, iar din 2020, Școala Primară CONCORDIA oferă un mediu educațional de înaltă calitate, incluziv și adaptat nevoilor fiecărui copil.
În acest an școlar, Edu - Campus CONCORDIA are 99 de elevi, dintre care 54 provin din medii vulnerabile și beneficiază de sprijin din partea Organizației CONCORDIA. Printr-o abordare centrată pe copil, școala asigură nu doar educație formală, ci și sprijin socio-emoțional, contribuind, astfel, la dezvoltarea armonioasă a fiecărui elev.
Tot aici, sunt formați elevi la Centrul de Formare Profesională și Dezvoltare Personală, unde se desfășoară programul „Aici, fiecare contează!”, un model unic de intervenție adaptat nevoilor specifice ale elevilor. În colaborare cu șapte licee partenere, centrul sprijină 214 elevi prin stagii de practică regulate și intensive, oferind, în același timp, suport socio-emoțional pentru o dezvoltare echilibrată și integrată.
Deschis în august 2021, Centrul de Tranzit CONCORDIA, parte a EDU-CAMPUS CONCORDIA, sprijină tinerii aflați în dificultate în tranziția către o viață independentă. Destinat persoanelor cu vârsta între 18 și 26 de ani, provenite din sistemul de protecție socială sau din medii defavorizate, centrul facilitează integrarea socio-profesională și dezvoltarea competențelor necesare pentru o viață independentă.
Primarul Mihai Polițeanu a apreciat impactul pozitiv al acestor inițiative la nivelul comunității ploieștene și i-a felicitat pe reprezentanții Organizației Umanitare CONCORDIA pentru sprijinul oferit copiilor din medii vulnerabile.
Recunoașterea acestor eforturi este esențială pentru a încuraja continuarea și extinderea acțiunilor de sprijin comunitar.
DIRECȚIA COMUNICARE, RELAȚII PUBLICE ȘI SITUAȚII DE URGENȚĂ