Ploieșteanca Domnița Mătăsaru, aniversată la împlinirea vârstei de 100 de ani!
Primăria municipiului Ploiești a sărbătorit-o pe doamna Domnița Mătăsaru, cu prilejul împlinirii a 100 de ani.
Centenara aniversată, astăzi, s-a născut în localitatea Ciubăncuța (județul Someș, pe atunci), de unde a plecat la vârsta de doar 13 ani. Ploieștiul i-a devenit, astfel, cea de a doua casă de unde, mărturisește domnia-sa, a hotărât să nu mai plece.

Vitregiile vremurilor pe care, alături de familia sa, a fost nevoită să le traverseze, nu au constituit un impediment ci, dimpotrivă, au îndârjit-o și i-au dat putere de a merge mai departe. A rămas în orașul de adopție unde a lucrat la celebrele, pe atunci, Feroemail și Dorobanțul. Tot aici, s-a căsătorit cu cel care avea să-și împartă viața și care, mare iubitor al sportului, avea să devină antrenorul celebrului boxer Titi Tudor, el însuși fiind cel care a condus, spre performanță, un număr impresionant de sportivi ploieșteni.
Secretul longevității sale a fost dezvăluit cu sinceritate și farmec de sărbătorita noastră: munca, devotamentul, iubirea pentru semeni și, nu în ultimul rând, dragostea pentru mișcare (mersul pe bicicletă, până la vârsta de 85 de ani, venind în sprijinul celor mărturisite de doamna Domnița Mătăsaru).
Bucuroși să îi fie alături într-o asemenea zi, atât de specială pentru domnia-sa și familia acesteia, reprezentanții municipalității au oferit centenarei un tort aniversar, un minunat buchet de flori și o Diplomă de aur a Municipiului Ploiești, împreună cu urări de sănătate și prețuire pentru cei 100 de ani împliniți.

La mulți ani, doamna Domnița Mătăsaru!
DIRECȚIA COMUNICARE, RELAȚII PUBLICE ȘI SITUAȚII DE URGENȚĂ