Manifestări organizate de Primăria Municipiului Ploiești și Garnizoana Ploiești dedicate Zilei Eroilor.

Salvează
Apreciază
Nu îmi place
Distribuie
Viceprimarul municipiului Ploiesti, domnul Daniel Nicodim, a participat joi, 2 iunie 2022, la manifestările organizate de Primăria Municipiului Ploiești și Garnizoana Ploiești, dedicate Zilei Eroilor.
 
Acțiunile dedicate comemorării eroilor au debutat, și în acest an, la monumentul ridicat în cinstea acestora în incinta Cimitirului Militar “Bolovani”, începând cu ora 10.00.
În acest context, a fost intonat Imnul Național al României, a fost oficiat un serviciu religios de pomenire a eroilor neamului, iar reprezentanții administrației locale, precum și alte oficialități prezente la eveniment au susținut scurte alocuțiuni și au depus coroane și jerbe de flori la monument. 
 
În cursul aceleiași zile, începând cu ora 12.00, s-au desfășurat activități dedicate “Zilei Eroilor” și la Catedrala “Înălțarea Domnului” – Monumentul Eroilor, din Șoseaua Vestului unde, după salutul Drapelului de luptă și intonarea Imnului Național al României, oficialitățile locale și județene, precum și cadrele militare, prezente la eveniment, au participat la oficierea unui scurt serviciu religios de pomenire a eroilor neamului. 
 
Reprezentanții conducerii municipiului Ploiești și ai județului Prahova au susținut scurte alocuțiuni, iar în finalul activităților au fost depuse jerbe și coroane de flori în memoria eroilor țării noastre.

Publicat ·

Mai multe

Crafted on Eventya