Închidere Tabăra Internațională de Sculptură Monumentală Contemporană Ploiești

Salvează
Apreciază
Urmărește
Distribuie
 
Cea de-a VII-a ediție a Taberei Internaționale de Sculptură Monumentală Contemporană Ploiești, organizată de Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploiești, cu sprijinul Primăriei Municipiului Ploiești și al Consiliului Local al Municipiului Ploiești, în parteneriat cu Asociația Culturală „24 PH Arte”, s-a încheiat duminică, 18 octombrie 2026, după 29 de zile dedicate artei, creativității și dialogului cultural. 
 Desfășurat în perioada 20 septembrie - 18 octombrie 2026, în Parcul Municipal Ploiești Vest, proiectul a avut ca temă „Identitate și Memorie”, propunând o reflecție artistică asupra identității locale, memoriei culturale și patrimoniului. 
Timp de aproape o lună, parcul s-a transformat într-un atelier de creație în aer liber, în care trei artiști-sculptori au dat formă unor lucrări monumentale, oferind publicului posibilitatea de a descoperi îndeaproape procesul prin care piatra devine operă de artă. 
În cadrul ceremoniei de închidere au fost prezentate cele trei sculpturi realizate pe parcursul taberei: 
·         „Mirabila Sămânța” - autor Eugen Petri 
·         „Obsesie” - autor Ioan Pop Vereta 
·         „Înfășurare în spațiu” - autor Florin Strejac 
Fiecare dintre cele trei lucrări reprezintă o interpretare artistică distinctă, realizată în spiritul temei „Identitate și Memorie”, evidențiind expresivitatea sculpturii monumentale contemporane și diversitatea viziunilor creatorilor. 
Un aspect important al acestei ediții l-a reprezentat componenta educațională, prin implicarea a cinci elevi ai Colegiului de Artă „Carmen Sylva” Ploiești, care, alături de profesorul coordonator, au participat activ la procesul de creație. 
 
Tinerii au avut oportunitatea de a sculpta împreună cu artiștii participanți, de a descoperi tehnici și etape specifice realizării lucrărilor monumentale și de a beneficia de experiența profesională a acestora. 
Dincolo de experiența artistică și culturală oferită participanților și publicului, Tabăra Internațională de Sculptură Monumentală Contemporană lasă în urma sa trei lucrări care vor intra în patrimoniul Municipiului Ploiești. 
Acestea vor contribui la dezvoltarea unei colecții de artă monumentală contemporană în spațiul public și la consolidarea identității culturale a orașului. 
Cea de-a VII-a ediție a Taberei Internaționale de Sculptură Monumentală Contemporană s-a încheiat, dar povestea celor 29 de zile de creație continuă prin lucrările care vor rămâne parte din patrimoniul cultural al Ploieștiului. 
 
DIRECȚIA RELAȚII PUBLICE ȘI SITUAȚII DE URGENȚĂ 

Galerie Foto


Publicat ·

Heading 4

Crafted on Eventya