
Guvernare locală transparentă pentru ploieșteni!
42 de proiecte de hotărâre vor fi dezbătute și supuse votului consilierilor locali ploieșteni, în cadrul ședinței ordinare, ce se va desfășura joi, 30.01.2025, începând cu ora 12.00, la sediul primăriei.
Primarul Mihai Laurențiu Polițeanu propune o reorganizare semnificativă a aparatului de specialitate al primarului și a structurii Primăriei Municipiului Ploiești. Principalele decizii includ:
Primarul Mihai Laurențiu Polițeanu propune o reorganizare semnificativă a aparatului de specialitate al primarului și a structurii Primăriei Municipiului Ploiești. Principalele decizii includ:
- Înființarea Direcției Relații Internaționale: Aceasta va eficientiza activitatea de implementare a proiectelor cu finanțare europeană.
- Înființarea compartimentului Control: Acesta va fi subordonat direct primarului și va avea rolul de a monitoriza și controla diverse activități.
- Reorganizarea activității de corespondență: Aceasta va asigura o mai bună structurare și eficientizare a proceselor de lucru specifice, la nivelul primăriei.
Aceste măsuri sunt orientate spre o mai bună gestionare și eficientizare a activităților primăriei.
Se va supune aprobării consilierilor locali și un proiect de hotărâre privind încheierea unui protocol de colaborare cu S.C. MARISTAR COM S.R.L., care va realiza, pe cheltuiala proprie, un sens giratoriu, tip minigirație, pe strada Alba Iulia, pentru asigurarea accesului, în condiții rutiere de siguranță, către ansamblul rezidențial ce se află în curs de execuție pe strada Alba Iulia la nr. 63.
Alte subiecte ce vor fi dezbătute pe ordinea de zi a viitoarei ședințe a forului legislative local:
Alte subiecte ce vor fi dezbătute pe ordinea de zi a viitoarei ședințe a forului legislative local:
· valorificări ale patrimoniului local, prin vânzări de terenuri și locuințe pentru tineri sau concesionări directe de terenuri;
· eficientizarea înscrierii datelor în registrul agricol, prin aprobarea unui program de măsuri;
· proceduri de ocupare a posturilor în cadrul Consiliilor de administrație ale S.C. Hale și Piețe S.A. și Regiei Autonome de Servicii Publice.
Deciziile Consiliului Local sunt esențiale buna funcționare a orașului.
Proiectele de hotărâri, ce vor fi supuse aprobării consilierilor locali în ședința de joi, 30 ianuarie, pot fi consultate aici: https://www.ploiesti.ro/sedinteCL.php
Invităm ploieștenii să se implice activ în viața orașului și să participe direct la ședință, în sala din sediul primăriei sau să urmărească LIVE ședința pe pagina de Facebook sau pe site-ul Primăriei Ploiești!
DIRECȚIA COMUNICARE, RELAȚII PUBLICE ȘI SITUAȚII DE URGENȚĂ