A încetat din viață academicianul Eugen Simion

 

Născut în Prahova, la Chiojdeanca, la 25 mai 1933, Eugen Simion își petrece copilăria și adolescența la Ploiești unde, timp de 8 ani, cât urmează studiile, este puternic imprimat de spiritul ploieștean și de cel al lui Caragiale, scriitor care, mărturisea, i-a plăcut enorm. 

A fost elev al renumitului Liceu “Sf. Petru și Pavel” – astăzi Colegiul Național „I.L.Caragiale” – cel care a dat României 23 de academicieni și 3 președinți ai Academiei Române. A făcut parte din generația de aur a acestei școli de elită, coleg fiind cu academicianul Mircea Petrescu și coleg de bancă, chiar, cu Nichita Stănescu, Îngerul Blond al Poeziei Românești. Prietenia cu acesta, afinitățile pe care le aveau în domeniul literaturii, educația solidă primită din partea unor profesori dedicați i-au deschis drumul spre o lume care avea să devină, pentru Domnia-Sa, propriul destin. 

A urmat, apoi, cursurile Facultății de Litere a Universității din București, unde i-a avut profesori pe remarcabilii George Călinescu, Tudor Vianu, Alexandru Rosetti, Alexandru Graur și, totodată, pe inegalabilul lingvist Iorgu Iordan. A obținut titlul de doctor în științe filologice cu teza ”Eugen Lovinescu, scepticul mântuit”, condusă de prof. Șerban Cioculescu. 

După absolvirea facultății, devine cercetător la Institutul de Teorie Literară ”George Călinescu” al Academiei Române, lucrând în colectivul ”Eminescu”, condus de Perpessicius. 

Între 1962-1968 a fost redactor la ''Gazeta literară'', iar din 1964 a fost asistent la Catedra de Istoria Literaturii Române a Universităţii din Bucureşti, unde a urcat treptele universitare, devenind lector (1967), conferenţiar (1971) şi profesor (din 1990). 

Între 1970-1973 a fost profesor la Universitatea Paris IV (Sorbona), unde a predat cursuri de cultură şi civilizaţie românească. Experienţa pe care a avut-o în Franţa se regăseşte în două dintre cărţile sale: ''Timpul trăirii, timpul mărturisirii. Jurnal parizian" şi "Întoarcerea autorului". 

A debutat cu un articol despre ''Caietele Eminescu'', în paginile "Tribunei" (1958), colaborând ulterior la majoritatea revistelor, unde a deţinut rubrici permanente: ''Gazeta literară'', "România literară", "Contemporanul", ''Flacăra'', "Literatorul". A condus din 1983 revista de critică şi informaţie literară "Caiete critice", al cărei director a devenit în 1990. 

În 1993 devine membru al Academiei Române și președinte al acesteia, în perioada 1998-2006, iar apoi președintele secției de Filologie și Literatură al celui mai înalt for de știință și cultură din țară. 

A publicat peste 3.000 de articole şi studii în reviste literare şi culturale fiind, totodată, autorul unei opere prodigioase, care cuprinde titluri fundamentale pentru literatura română şi cultura românească. 

În calitate de președinte al Academiei Române, a inițiat proiecte majore, esențiale pentru sfera culturii umaniste din România, precum «Dicționarul General al Literaturii Române», «Dicționarul Etimologic al Limbii Române», «Dicționarul Ortografic, Ortoepic și Morfologic» (DOOM), editarea manuscriselor lui Mihai Eminescu și, nu în ultimul rând, Colecția Opere fundamentale, în format Pléiade, care cuprinde cei mai importanți autori români. 

Tot în numele Academiei Române, a desfășurat o prolifică activitate în slujba promovării culturii naționale românești, fiind el însuși unul dintre străluciții reprezentanți ai acesteia, una dintre personalitățile care au inspirat mai multe generații de istorici și critici literari, scriitori, cercetători, profesori și studenți. Asiduitatea cu care a urmărit și coordonat proiecte culturale capitale în sfera universitară și academică, precum și slujirea de la catedră și prin scris a valorilor spirituale ale poporului român, l-au transformat pe marele om de cultură, Eugen Simion, într-unul dintre cele mai înalte repere și modele intelectuale. 

A fost o prezență permanentă a edițiilor Festivalului de Poezie „Nichita Stănescu”, cel care a însuflețit, an de an, această manifestare culturală, devenită emblematică pentru orașul nostru, reușind să adune, laolaltă, toți prietenii nemuritorului Nichita, fie că erau din Serbia, Basarabia sau România. 

Opera sa, atât de cunoscută și apreciată, o veritabilă și inestimabilă moștenire în istoria culturală a României, precum și atașamentul său față de locurile natale și orașul în care s-a format, au adăugat șirului de distincții și titluri onorifice decernate și pe cel de Cetățean de Onoare al Municipiului Ploiești. 

Dumnezeu să-l odihnească în pace!